Cazul cu doctorițele, după cel cu gașca “coldista” și cu crima doamnei doctor stomatolog, au umplut ecranele televizoarelor de breakingnews-uri, și de benzi colorate, care mai de care, mai galbene sau mai roșii, să atragă atenția. Fenomenul nu se referă doar la aceste cazuri, ci și la multele dinaintea lor, și de asemenea cele de mai jos nu privesc atitudinile publice care au respectat minim regulile de bun simț.
Extrase din rechizitorii curg pe ecrane, iar în ferestre din ecranele TV apar în buclă “victimele”, cum ies din diverse instituții, împânzite de jurnaliști și camere de luat vederi, care aruncă întrebări, poate, poate va răspunde cineva, sau dacă nu, măcar să se audă că, și ce, au întrebat.
Seară de seară, moderatori și invitații lor, de toate felurile, fac o justiție paralelă cu roluri de acuzatori, apărători, martori, după cum le este aplecarea, mai mult sau mai puțin naturală, asupra cazului.
Libertatea presei este invocată, precum și forța celei de-a patra puteri în stat. În numele acestora este voie aproape orice. Se aduc “probe”, se emit raționamente și apoi concluzii: “e clar, dom'le. Pușcărie scrie pe voi”.
Au voie să facă așa ceva? Au. Nu există o lege care să îi oprească. Poate deontologia profesională. Sau intrarea în posesie “pe surse” a unor extrase din rechizitorii care nu ar fi trebuit la această fază să fie publice.
În funcție de cum le convine, unii jurnaliști nu pun baza pe referatele procurorilor, spunând că acestea sunt făcute doar în defavoarea celor acuzați și că urmează să fie validate, sau nu, de un judecător. Alții, însă, și din păcate, unii, aceiași, dacă poziționarea față de caz îi avantajează, iau “literă de lege” referatul procurorilor.
Și uite așa, ducem pentru a mia oară în derizoriu noțiunea de “prezumție de nevinovăție”. Aceasta înseamnă că până la o sentință definitivă, persoană acuzată se prezumă nevinovată. Nu ar trebui, deci, ca până la acea sentință, să își ducă în continuarea viața în mod normal, răspunzând, evident, solicitărilor autorităților care investighează sau judecă respectivul caz?
La noi, condamnarea începe, de fapt, de la prima apariție la ușile anchetatorilor și de la primele extrase din referate. Îi condamnă presa, apare un subiect nou public, și toată lumea devine ba judecător, ba doctor, ba detectiv particular, ba orice.
Realitatea formelor fără fond ne înconjoară și aici, când nevinovăția nu mai este nici măcar prezumție. Vinovăția este fapt cert, și atât de tari sunt vocile publice, că aproape nu mai contează ce vor spune judecătorii. Iar unii dintre aceștia au mai scris prin motivarea sentințelor că au avut în vedere și că este un caz cu impact asupra opiniei publice. Dar cum a ajuns așa? Nu ni se pare că ne aflăm într-o referință circulară?
Este un fapt cert, că legislația, și de aici aplicarea ei, în ce privește această prezumție de nevinovăție, cât și cea care vizează modificările cu multe e-uri din fiscalitate, și cea legată de protocoale de orice fel, inclusiv medicale, și legislația care privește achizițiile publice, și multe, multe altele, sunt un mare cașcaval plin de găuri, care permite această atitudine publică, plină de isterie și de lipsa de respect față de semeni.
Oamenii își dau seama că “prezumția de vinovăție” nu este în regulă doar când ei, sau apropiați ai lor, sunt în cauză. Atunci urlă de nedreptate. Dar nu li se aude vocea din cauza zgomotului general.
De aceea liniștea ar putea reveni când normalitatea vinovăției se va muta înspre a respecta, cu adevărat, prezumția de nevinovăție.
Adrian Vascu
