Așa cum putem observa pe ecranele televizoarelor, stimați cititori, în lupta pentru ascensiune la vârful puterii politice se recurge la tot felul de mijloace cu iz machiavelic, implicit la Providența divină. Te și miri de unde atâta evlavie la acești farisei vânduți spiritelor necurate, întrucât, așa cum se știe, politica este un domeniu al oportuniștilor și al oportunităților, al înșelăciunilor, minciunii și demagogiei, neavând aproape nimic nici cu religia și nici cu Biserica. Conștienți fiind de vulnerabilitățile morale și profesionale, precum și de lipsa acestor valori și a credinței adevărate, și nu disimulate, nu scapă niciun moment de a apărea înconjurați de înaltele fețe bisericești, unii la fel de vulnerabili ca și acești competitori spre Cotroceni. Și aceasta, nu doar pentru salvarea sufletelor în care ispită au căzut, ci pentru a primi binecuvântarea din partea divinității pentru ascensiunea lor pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei politice. În acest sens și scop, apelează de fapt la Machiaveli, ignorând scopurile prin mijloacele utilizate, și nu la Hristos, cum vor să pară. De aceea, ca mijloc de ascensiune folosesc ceea ce am desemnat în mod simbolic prin “scara de serviciu”, ca scară de salvare și nu de accedere spre asemenea înălțimi, spre care, pentru a ajunge sunt în măsură să facă orice, dincolo de demnitatea care ar trebui să caracterizeze un viitor președinte de țară și/sau parlamentar, ca modele pentru cei pe care îi reprezintă, și nu doar pentru propriile interese. Unii au scris cărți pentru care se cheltuiesc sume exorbitante, alții, cu mai puțină știință de carte, în mod ostentiv bat pridvoarele mănăstirilor și a bisericilor, pozându-se cu măicuțele stareț, alții fac scandal din orice, clamând patriotism și suveranism pe la alte porți, alții încă nu s-au decis de frică că vor pierde alegerile prezidențiale și toate privilegiile, stând în espectativă, iar alții așteaptă momentul potrivit pentru a da lovitura! Aceștia sunt unii dintre competitorii care, pentru binele poporului și al țării, al suveranității, se “sacrifică” în această bătălie!
Așa cum consideră unii exegeți ai religiei creștine, aceasta este privită “ca o cruce cu un braț vertical, care ne leagă moral de semenii noștri. Între brațul spiritual și cel moral trebuie să existe un echilibru, așa cum există un echilibru între trup și suflet”.
Pentru a fi mai concludent în afirmație, autorul face comparația între un călugăr și un om politic, ajungând la constatarea firească, și anume că: “Un călugăr, de exemplu, care se rupe de lume, trăiește intens spiritualitatea și se apropie de Dumnezeu. Brațul vertical al crucii unui călugăr se apropie de cer, iar cel orizontal se diminuează până când, spre sfârșitul vieții, tinde să dispară”. Spre deosebire de călugări, la care pot fi adăugați toți ceilalți slujitori ai spiritului, la politicieni, fie ei și cu rang religios “în privat”, “crucea simbolică se reduce deseori la orizontalitate și cel în cauză uită de brațul spiritual care ar trebui să-l apropie de divinitate”, urmărind prioritar armonia socială doar ca pretext, de multe ori uitând însă de Dumnezeu, chiar dacă în mod formal depun jurământul de credință pe Sfânta Scriptură! Am fi naivi să credem că prin manifestările religioase și fariseice, acești candidați pentru cel mai înalt scaun al țării urmăresc armonia socială și interesul național (slogan și arhetip frecvent utilizat de unii politicieni, adepți declarați ai suveranismului), așa cum ar trebui dacă ar fi cu adevărat creștini, chiar dacă poartă haina de firmă a politicianului. Evident, acești carieriști și ariviști fără scrupule și credință nu urmăresc altceva decât preluarea puterii politice, ca putere trecătoare, aflată pe stinghia orizontală a crucii hristice, pe care prin greutatea păcatelor o pot rupe, căzând în prăpastia imoralității din care vor să iasă prin asemenea manifestări religioase false și cu binecuvântări duhovnicești, de unde cred că primesc atestatul spiritual care le lipsesc.
Ceea ce desparte aceste două puteri nu este neapărat scopul acestora, ci natura și emergența puterii. Spre deosebire de puterea politică și politică în general, care este o putere temporară, religia și puterea religioasă se bazează pe putere spirituală, în mod deosebit pe puterea supranaturală, adică pe puterea divină, pe Dumnezeu în cazul religiei creștine. Pentru a avea convingeri și a împărtăși valori religioase și morale, nu este suficientă doar oblăduirea vreunui “preaînalt”, fie în nordul sau în sudul țării, sau să săruți mâinile unor măicuțe cu care să te și fotografiezi, și nici să juri pe Biblie.
Deschizând o paranteză, tot de natură introductivă, voi arăta ceea ce avea să constate un om de știință, dr. inginer, psiholog și preot, ca urmare a stabilirii relației de cauzalitate între credință și comportament religios prin așa-numitul “indice de transcendență” - IT, pe care l-a calculat printr-o metodologie pe care nu o voi prezenta. Aceasta și pentru a ne putea da seama, dacă mai era nevoie, să evaluăm un asemenea indice în rândul celor care se înfățișează atât de pioși și smeriți în fața înaltelor fețe bisericești în aceste momente de răscruce în ascensiune spre vârful piramidei politice. În mod paradoxal, cei care frecventau biserica în mod regulat și plini de evlavie erau la fel de des întâlniți și pe culoarele tribunalelor, ispitiți de interese mărunte lumești, lipsindu-le acel atribut creștinesc al iubirii semenului (nu e nevoie să exemplific cu politicienii noștrii autohtoni), pe când cei care nu frecventau atât de des biserica și nici nu adoptau un comportament religios transparent, disimulând credința prin comportamentul lor religios duplicitar, dispuneau de un potențial religios afectiv mai ridicat decât cei din prima categorie a “evlavioșilor”, dând dovadă de o mai mare deschidere spre sacralitate decât cei care disimulează credință prin asemenea comportamente fățarnice și manipulative, de care trebuie să ținem seama atunci când trebuie să alegem în mod rațional și nu emoțional, cum, din păcate, s-a votat și am ajuns în acest impas politic și moral!
Dr. Ioan Jude, sociolog
