Chiar așa, de ce tocmai 99%? De ce nu 98%, 72%, 0%, 100%, 83,67543%? Am senzația că am muncit degeaba 32 de ani în România și în alte țări în specialitatea ATI. Am trecut prin anestezie în toate specialitățile chirurgicale inventate, am întâlnit mii de stări critice din toate specialitățile medicinei, generate de cele mai rare, comune sau complicate boli care există. Am utilizat dintre cele mai agresive și invazive tehnici și tratamente recomandate în atari situații. Ca și majoritatea colegilor mei. Am petrecut mai mult de 6 ani din viață numai în gărzi ATI, din ce a rămas, 1/3 am dormit, am fost la serviciu (tot în ATI), am citit mii de pagini cu tematică ATI amestecate cu puțina viață de familie și socială rămasă. Ca și majoritatea colegilor mei. Nu am ajuns la 99% siguranță profesională și în timpul care mi-a mai rămas nu văd nicio speranță să ating această performanță. Îndoiala face parte din modul meu de gândire, procesez tot timpul, compar, studiez, analizez, citesc, poate, poate găsesc o cale; revin la spital, vorbesc cu colegii, se încing discuții, raporturi de gardă, se emit păreri. Cu toate astea, mortalitatea generală în terapie intensivă se menține în lume pe la 15-30%, iar rata de supraviețuire la 1 an de la internarea în TI nu crește peste 50% de ani buni. Deci nu sunt numai eu de vină, și colegii mei au aceleași insuficiențe; mă duc la congrese, citesc reviste de specialitate, discut cu colegi de breaslă din alte țări; aceleași cifre. Ceva nu e în regulă; la un moment dat visam să mă fac inginer, poate era mai bine, moartea rămânea ceva imuabil pentru mine. Degeaba am încercat în toți anii din urmă să mă lupt cu ea; în fond, cel mai sigur lucru atunci când te naști este că la un moment dat vei muri, 100%! Am descoperit și eu ceva sigur - 100%, nu 99%, mi-a luat ceva vreme. În schimb, pentru acest 99% eu văd doar două explicații: Unu. Acești medici legiști au făcut în timpul rezidențiatului o călătorie în viitor, unde (când) au avut parte de explicații medicale și științifice cu mult peste actualul nivel de cunoaștere umană. Raportul de expertiză nu l-am văzut, dar sunt extrem de curios de argumentele medicale aduse și implicit de modalitatea concretă prin care au ajuns la fix această cifră uimitoare (99). Doi. Au la dispoziție un calculator cuantic cu un soft AI mult peste ramolitul de ChatGPT, care este antrenat pe toată experiența medicală mondială de ieri, de azi și de mâine și care permite astfel de rezultate extraordinare. În ambele situații teoretice se fac vinovați față de întreaga omenire prin neîmpărtășirea unor informații științifice care ar putea duce la progrese extraordinare în medicină și, de ce nu, la viața veșnică. Pardon, cred că au împărtășit cel puțin parțial aceste cunoștințe cu niște asistente din TI, care cunoștințe le-au dat acestora puterea morală (ilegală) de a încălca elementara deontologie și a administra propriile tratamente, ca și cu niște inamovibili domni magistrați pe care unii dintre noi, rău-voitori bineînțeles, chiar în fața irefutabilelor dovezi prezentate, îi vedem drept bieți epigoni ai genialului Sherlock Holmes. În lumina celor mai sus presupuse, propun ca la fiecare raport de gardă al oricărei secții ATI din România să fie prezent cel puțin un astfel de medic legist instruit în viitor și, de ce nu, un procuror pasionat de acest subiect al tanatogenezei în terapie intensivă, care poate avansa în carieră și chiar scrie un doctorat, de ce nu? Nu de alta, dar e un mijloc ideal de a preveni infracțiunea de omor (cu sau fără premeditare), exact ca în viitorul în care au fost instruiți. Și nu s-ar mai petrece fapte reprobabile și ilegale ca încălcarea unui drept constituțional - prezumția de nevinovăție, iar din dosar s-ar scurge legal doar informații nesemnificative și nu alegații care alimentează Tribunalele Poporului. Doamne, câte am avea de învățat! În plus, ar observa dilemele prin care trecem, și-ar schimba și dânșii abordarea a posteriori, ar fi o situație win-win. Ar vedea că diagnosticul nu vine pe calculator, că nu se pot scrie protocoale pentru fiecare pacient în parte, că e nevoie de un număr dublu de paturi ATI în România, cu personalul aferent, ar exercita o presiune juridică asupra managerilor, guvernanților și bineînțeles tribu... pardon, presei profesioniste din România. Ar afla că decesul unui pacient într-un spital nu poate fi încadrat la omor în nicio țară civilizată decât în România și în alte cred 4 țări cu nume greu de pronunțat sau pe care le găsești cu greu pe hartă. Probabil cvasimajoritatea ATI-știlor ar fi arestați/condamnați (e același lucru, nu?) și ar rămâne doar dânșii (niște medici legiști, niște procurori și câteva asistente de nădejde) să scrie tratamente în secțiile ATI.
Cred că până de curând am trăit într-un univers paralel, unul “fiziologic”; de ceva zile încoace m-am trezit într-unul distopic kafkiano-orwellian, cu elemente de sindrom Stockholm (sic!). Poate am nevoie de o expertiză psihiatrică, de ce nu medico-legală.
Trecând peste ironie, mă gândesc că această cifră a fost aruncată așa, ca într-o discuție în bar între microbiști. Și atunci să-mi scuzați răspunsul de mai jos, care însă se potrivește într-o astfel de atmosferă: hai bă, mă lași?! Păcat că mi-a trecut vremea, mi-am ales o meserie blestemată!
PS: Întrucât sunt plin de bube și păcate și numărul de pacienți pe care i-am pierdut se poate deduce prin regula de trei simplă din cifrele prezentate la început, niște procurori s-ar putea sesiza in rem. Am doar rugămintea ca eventuala tentativă de arestare a mea să fie facută dimineața devreme, ca să am posibilitatea de a-mi anunța colegii că nu ajung, ca să nu se trezească, chiar pricepuți și cu diplome europene prea puțini fiind, în situația de a nu-și putea exercita profesia, cu toate consecințele penale care decurg de aici.
Dr. Lucian Băilă, medic primar ATI
