“De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!”
Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache sunt prăznuiți pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu (1688-1714) a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită “de la București”. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia și din Transilvania și a dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici și mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi si Brâncoveni, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.
Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.
Numai în cămăși, istoviți de suferințe și dureri, legați cu lanțuri, cu capetele descoperite și desculți, mărturisitorii întru Hristos au fost aduși în fața sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunța la creștinism, Brâncoveanu a răspuns fără rețineri: “De legea creștina nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!”, iar către fiii lui a rostit: “Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”
În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ștefan și Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraților săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără rețineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brâncoveanului, și apoi domnitorul, care a bătut o cruce mare și a spus: “Doamne, fie voia Ta!”.
Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar langă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășițele domnitorului și le-a îngropat în Biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită cu pajura țării, iar deasupra a pus o candelă de argint.
Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sărbătoriți pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
(surse documentare și foto - crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfintii-martiri-brancoveni... ; doxologia.ro/viata-sfantului-martir-constantin-brancoveanu-voievod) (I.S.)
Ileana Sandu
