România se pregătește de ultima apariție în circuitul FIBA 3x3 Women's Series 2024

Distribuie pe:

Selecționata feminină a României va decola spre Canada, acolo unde, la Saskatoon, va avea loc penultimul stop din cadrul FIBA 3x3 Women's Series 2024. Va fi ultima participare a echipei reprezentative în cadrul circuitului profesionist feminin, România nefiind alocată pentru a participa la ultimul stop, cel de la Debrecen, și neavând șanse de calificare la turneul final al competiției, programat în localitatea chineză Hangzhou. La Saskatoon, echipa noastră va fi formată din Anca Șipoș, Anamaria Pop, Maria Ferariu și Anisia Croitoru. România este repartizată în Grupa B, alături de Chile, Cehia și echipa comercială Dallas 3XBA (Statele Unite), urmând să joace după următorul program: 17 august / (22.25) Dallas 3XBA - România, 18 august / (00.20) România - Chile și (2.15) Cehia - România. Din cealaltă grupă a turneului de la Saskatoon fac parte Canada, Puerto Rico, Singapore și echipa comercială Heidelberg (Germania). Echipele clasate pe primul loc în fiecare grupă vor accede în semifinale, în timp ce ocupantele locurilor 2 și 3 vor juca “încrucișat” în faza sferturilor de finală. (Sursa foto: frbaschet.ro)

Lasă un comentariu