Azi, 16 august - Începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. 3,8 milioane de pensii cresc. Niciuna nu scade!

Distribuie pe:

Începând de astăzi, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor; procesul durează până la 30 august.

Poșta Română menționează că este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri. Pensionarii vor prezenta factorului poștal un act valid de identitate, întrucât, conform legii, deciziile de recalculare nu pot fi înmânate unei alte persoane, indiferent de gradul de rudenie cu beneficiarul. Dacă acesta nu este la domiciliu până pe 30 august 2024, va putea să ridice ulterior documentul de la oficiul poștal la care este arondat.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că 3,8 milioane de pensii cresc, iar majorarea medie este de aproape 27%. “Începem cu subiectul așteptat de milioane de români: recalcularea pensiilor, care este una dintre marile priorități ale acestei guvernări. Din datele centralizate, 3,8 milioane de pensii cresc după recalculare, adică peste 82% din totalul pensiilor din România, iar creșterea medie a pensiilor este de aproape 27%”, a precizat, miercuri, Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că cei mai mulți pensionari vor câștiga și nimeni nu pierde. “Am finalizat recalcularea. Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar au pensii diferite. Guvernul asigură creșterea sustenabilă și continuă a pensiilor. În lege s-a introdus un mecanism care garantează creșterea anuală a pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare. Am eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile care ar fi putut duce la înghețarea pensiilor până în 2070”, a spus Simona Bucura Oprescu. Ministrul a menționat că în acest an, pensionarii beneficiază de două majorări.

Lasă un comentariu