Sașii plecați din Senereuș au revenit pentru a sărbători 150 de ani de la construirea bisericii din sat

Distribuie pe:

Peste 150 de sași din satul Senereuș, comuna Bălăușeri, au revenit, vineri, în această localitate, pentru a sărbători împlinirea a 150 de ani de la construirea de către comunitate a bisericii evanghelice, a doua ca mărime din mediul rural și care a înlocuit-o pe cea medievală.

“Comunitatea a decis, în anul 1870, ca vechea biserică să fie demolată, iar până în anul 1873 a fost ridicată actuala biserică, de dimensiuni foarte mari, construită în stil neogotic, cu o sală încăpătoare cu bolți masive, care se sprijină pe arce dublouri. Din vechea biserică s-a păstrat turnul care adăpostește clopotnița, pe care este menționat anul 1568, două turnuri ale incintei fortificate, cel din partea de nord și cel din sud, și o parte a zidului de incintă. Prima atestare documentară a satului Senereuș este anul 1430”, a precizat vicepreședintele Asociației Sașilor Senereușeni, Alfred Gross.

Președintele Asociației Sașilor Senereușeni din Germania, Dietlinde Lutsch, a spus că sărbătoarea de la Senereuș este un prilej de a sărbători legătura sașilor cu patria, de a omagia moștenirea lor culturală și de a întări sentimentul de comunitate.

“Dorim să ne aducem aminte aici, în acest loc, de rădăcinile noastre comune și de copilăria noastră. Suntem legați nu numai de Senereuș și de viața pe care am trăit-o aici, ci și de toți cei prezenți aici (...). Dragi prieteni, ați venit din diferite părți ale țării, ale lumii. Mulți dintre noi ne-am născut aici, am fost botezați, confirmați și am mers la școală. De aceea ne bucurăm, în mod deosebit, de revederea cu prietenii vechi și cunoștințele care ne-au rămas în amintire, precum și de faptul că putem comemora împreună la mormintele părinților, bunicilor, strămoșilor noștri, care au trăit și și-au găsit aici odihna veșnică. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la construcția noii biserici (...). Să putem participa la slujba religioasă aici, în biserica noastră de acasă, reprezintă pentru noi un moment emoționant și o mare bucurie”, a declarat Dietlinde Lutsch.

Vicepreședintele Asociației Sașilor Senereușeni din Germania, Alfred Gross, a precizat că această reuniune a sașilor la Senereuș se dorește să fie și una comemorativă, întrucât se împlinesc 80 de ani de la exodul și evacuarea sașilor din acest sat, în 9 septembrie 1944, ocazie cu care 12 și-au pierdut viața.

“Au trecut 80 de ani de la exodul și evacuarea sașilor din Senereuș, care a avut loc în 9 septembrie 1944. Câțiva martori au supraviețuit acestui eveniment - în care 12 senereușeni și-au pierdut viața în timpul unui atac lângă Sângeorgiu de Mureș - dar sunt astăzi mai în vârstă și nu pot călători, însă sunt în gândurile noastre și vă transmit tuturor salutări. Ei ne-au povestit despre victimele unui atac aerian, executat în data de 9 septembrie 1944 asupra unui convoi de refugiați civili, la Târgu Mureș, la limita cu Sângeorgiu de Mureș. Aducem, astăzi, un omagiu celor peste 40 de morți și peste 100 de răniți, rezultați în urma acestui atac aerian prin mitraliere. Între cei 40 de morți se regăseau și 12 persoane din satul Senereuș, adulți și copii”, a afirmat Alfred Gross.

Primarul comunei Bălăușeri, Varga András Adorján, a afirmat că apreciază efortul comunității, care nu și-a abandonat cimitirul și biserica și că, deși este la peste 1.000 de kilometri depărtare, nu și-au uitat rădăcinile.

“Aceasta este ziua în care ne amintim de istoria acestei localități, de comunitatea care de secole a construit, a dezvoltat și a întreținut acest frumos sat (...). Această zi este una importantă atât pentru comunitatea din Senereuș, cât și pentru comună. Este ziua în care ne amintim de istoria acestei localități, de comunitatea care de secole a construit, a dezvoltat și a întreținut acest frumos sat. Bine ați venit acasă! Mă bucură faptul că chiar dacă istoria nu a fost blândă cu voi, nu v-ați uitat rădăcinile, vă amintiți cu mândrie despre moșii voștri și nu ați abandonat monumentele construite de ei. Și chiar dacă trăiți la mii de kilometri de Senereuș, îngrijiți cu silință biserica și cimitirul”, a spus primarul.

Varga András Adorján a mai spus că a auzit de la părinți și bunici despre modelul de comunitate săsească, despre modul de organizare și despre arhitectura săsească, care este un model de urmat și pentru generațiile următoare.

Preotul ortodox din sat, Octavian Gabriel Știrbu, a apreciat unitatea comunității săsești, arătând că Sfânta Evanghelie spune: “Cât de frumos este să fie frații împreună!”.

“De aceea frăția și bucuria dintre noi nu trebuie să se rezume la lucruri formale și vreau să menționez că reprezentați și pentru Biserica Ortodoxă un exemplu extraordinar de bun de urmat. Sunteți uniți, sunt sigur că veți rămâne uniți. Și istoria, și edificiile pe care le aveți lăsate în sat și le-ați construit cu suflet, vor fi un exemplu pentru toți cei care vor veni din urmă, atât pentru români și maghiari, cât și pentru sașii care văd că au început să revină în locurile natale”, a subliniat preotul.

În perioada 1850-1880, comunitatea săsească din Senereuș a reușit să cumpere terenul de la foștii moșieri, iar în 1868, sectorul estic al zidului circular a fortificației vechiului lăcaș a fost demolat pentru a face loc corului noii biserici.

În anul 1941, în Senereuș erau 1.491 de locuitori, dintre care 1.321 sași. În septembrie 1944, sașii au fost evacuați și doar o treime s-a întors la Senereuș în 1945, după Al Doilea Război Mondial. În anii '80 au emigrat majoritatea sașilor în Germania, iar la începutul anilor '90 a plecat și ultimul sas din sat. (Agerpres)

Lasă un comentariu