EXTERNE • EXTERNE • EXTERNE • EXTERNE

Distribuie pe:

Primul tratat de combatere a criminalității cibernetice, combătut înainte de a fi ratificat

Statele membre ale ONU au aprobat joi primul lor tratat de combatere a criminalității cibernetice, un text care a fost imediat condamnat de activiștii pentru drepturile omului și de principalele industrii tehnologice, care au avertizat cu privire la un instrument de “supraveghere” globală, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Noul tratat, care poate intra în vigoare după ce va fi ratificat de 40 de țări, vizează “combaterea mai eficientă a criminalității informatice” și consolidarea cooperării internaționale în acest domeniu, citând în special pornografia infantilă și spălarea de bani.

Opozanții tratatului, o alianță neobișnuită de activiști pentru drepturile omului și mari companii de tehnologie, se plâng că domeniul său de aplicare este mult prea larg: textul prevede, de pildă, că un stat poate, pentru a investiga orice infracțiune pedepsită cu cel puțin patru ani de închisoare în conformitate cu legislația sa națională, să solicite autorităților unui alt stat orice dovadă electronică referitoare la infracțiunea respectivă și, de asemenea, să solicite date de la un furnizor de acces.

Acesta va fi “un dezastru pentru drepturile omului și un moment întunecat

pentru ONU”, a declarat pentru AFP Deborah Brown de la Human Rights Watch, descriind un “instrument multilateral de supraveghere fără precedent”. Tratatul poate fi utilizat pentru a reprima jurnaliștii, activiștii, persoanele LGBT, gânditorii liberi și alte persoane, în afara granițelor”, a spus Brown.

În acest context, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului și-a exprimat rezerve serioase cu privire la text, făcând apel în această săptămână la state să “se asigure că drepturile omului sunt în centrul Convenției”. Apărătorii drepturilor, cercetătorii și copiii nu ar trebui să se teamă de incriminarea activităților protejate”, a adăugat el.

Avertisment OMS: valurile de căldură provoacă peste 175.000 de decese anual, în Regiunea Europeană, iar cifrele urmează să crească

Regiunea Europeană a OMS trece prin cea mai rapidă încălzire dintre cele 6 regiuni ale Organizației, temperaturile aproape dublându-se în raport cu rata medie globală. În întreaga regiune, în cele 53 de state membre ale sale, oamenii plătesc prețul suprem: cei mai călduroși 3 ani înregistrați au avut loc cu toții din 2020, iar cei mai călduroși 10 ani au fost din 2007.

La începutul lunii, Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a lansat un apel la acțiune împotriva căldurii extreme,

ca răspuns la efectele mortale ale creșterii temperaturilor la nivel global. În unele locuri, criza climatică duce deja temperaturile la cote insuportabile și estimările arată că, la nivel global, aproximativ 489.000 de decese legate de căldură au avut loc în fiecare an între 2000 și 2019, Regiunea Europeană a OMS reprezentând 36% sau, în medie, peste 175.000 de decese în fiecare an, potrivit directorului regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Henri P. Kluge

Oficial ungar: “Noi gândim întotdeauna în termenii națiunii. Ne străduim să consolidăm unitatea conștiinței naționale”

Declarația în aparține lui Árpád János Potápi, secretar de stat pentru politică națională al Cancelariei Prim-ministrului, făcută joi, în cadrul unei discuții la tabăra de vară a Fundației “Tineri pentru Națiune” care are loc în orașul Keszthely, notează MTI.

Árpád János Potápi a precizat că politica națională este un domeniu proeminent al activității guvernului. Există un interes considerabil pentru maghiarii care trăiesc în afara granițelor, motiv pentru care guvernul sprijină învățământul maghiar, administrațiile locale, întreprinderile, bisericile și ONG-urile din afara țării - a adăugat el - cu sume care depășesc cu mult 100 de miliarde de forinți (251,7 de milioane de euro). Au fost înființate

numeroase programe pentru a consolida conștiința națională a tinerilor. Unul dintre acestea asigură în fiecare an școlar pentru peste 230.000 de copii și tineri maghiari posibilitatea de a învăța în limba maghiară, de la grădiniță până la învățământul superior - a explicat el, menționând că cei care aleg o instituție cu predare în limba maghiară pot primi o subvenție de 100.000 de forinți (251,76 de euro).

Uniunea Rákóczi, care administrează acest ajutor, a primit 237.000 de cereri în acest an - a continuat el - ceea ce reprezintă un record în comparație cu numărul solicitanților din ultimii ani.

Árpád János Potápi a menționat și faptul că, în ultimii ani, 1.600 de biserici au fost renovate dincolo de granițele țării, astfel că “aproape că nu există o localitate” care să nu fi profitat de acest sprijin guvernamental.

În cadrul programului “Fără frontiere”, care acordă finanțare în proporție de 100% excursiilor școlare peste hotare, au participat deja aproximativ 540.000 de elevi unguri - a relatat secretarul de stat, adăugând că guvernul are legături cu aproximativ 40.000 de antreprenori maghiari de peste hotare, pentru care a lansat, de asemenea, programe de sprijin: “Trebuie să întărim solidaritatea. Degeaba suntem mulți în zonele de dincolo de frontieră, dacă nu suntem puternici din punct de vedere politic, ne vom destrăma și în celelalte domenii”.

Lasă un comentariu