La sfârșit de săptămână

Distribuie pe:

* Târgu Mureș - Street Music Festival

Anul acesta, între 9 și 11 august, va avea loc cea de-a patra ediție a Street Music Festival - un eveniment prin care dorim să unim generațiile, să creăm diversitate lingvistică și să facilităm întâlnirea diferitelor genuri.

Artiștii stradali vor încânta publicul în Piața Teatrului, precum și pe străzile și în piețele din jur. Pregătim o paletă diversă de activități pentru toată lumea.

Să fie muzică și culoare în tot orașul, să gustăm din atmosfera Street Music Festival!

* Harmonia Cordis

Reamintim că, tot până la sfârșitul săptămânii (duminică, 11 august), la Palatrul Culturii din Târgu Mureș are loc cel mai mare festival internațional de chitară clasică din România - Harmonia Cordis. Intrarea este liberă!

* Săptămâna Haferland (8 - 11 august)

În cadrul manifestării, satele săsești din jurul Sighișoarei (Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri) găzduiesc unul dintre cele mai mari evenimente dedicate culturii săsești din Transilvania.

Ziua Internațională a Tineretului în Ungheni

O nouă ediție ZIT Ungheni! Duminică, 11 august, începând cu ora 15.00, în Parcul „Micul Cluj". Ce înseamnă ZIT? E Ziua Internațională a Tineretului! Va fi o zi plină cu de toate. De la ora 18.00, în scenă vor intra colectivele artistice de tineri ale Palatului de Cultură. Invitați speciali: Cristian Porcari și Emira.

Festival ecvestru în Reghin

Primul Festival Ecvestru de la Reghin va oferi o experiență de neuitat, atât copiilor, cât și adulților. Acesta se va desfășura duminică, 11 august, la Pădurea Rotundă și va începe la ora 9.00, cu o expoziție și dresaj ecvestru. Manifestarea va continua la ora 10.00 cu un Concurs de viteză, iar de la ora 11.00 va avea loc Concursul de tracțiune simplu și dublu.

Peștișorul de Argint la Zau de Câmpie, ediția a XIV-a

Manifestarea va avea loc sâmbătă și duminică (10-11 august), în comuna Zau de Câmpie. Sâmbătă, pe scena festivalului, cu începere de la ora 19.00, vor urca interpreții Sandra N, Angelina Rudneva, Sarra cu vioara, Ioana Ignat. Duminică spectacolele vor începe de la ora 14.00, pe scenă fiind așteptați artiștii de la Ansamblul de dansuri populare „Bujorii Zaului", Ansamblul de dansuri populare „Datina" (Valea Largă), Ansamblul de dansuri populare „Mugurelul" (Sâncraiu de Mureș), Ansamblul de dansuri țigănești Zau de Câmpie, Formația Marius Cozac, Andra Socol și Cezar Vereș, Daria Moldovan, Larisa Codarcea, Ana Georgeta Balla, Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean, Crina Vaida Haiduc, Adriana și Nelu Maior, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Georgiana Marina și formația, Raul Furnea Band.

Lasă un comentariu