“Târgu Muzical”

Distribuie pe:

În perioada 8 -19 septembrie 2024 va avea loc turneul “Târgu Muzical” - un proiect unic de muzică clasică ce reunește toate cele 9 localități care încep cu toponimul Târgu din România.

Concertele sunt susținute de muzicieni din România și Republica Moldova - Andrei Mihail Radu (vioară), Ion Negură (flaut), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (pian) - în Târgu Neamț, Târgu Frumos, Târgu Bujor, Târgu Ocna, Târgu Secuiesc, Târgu Mureș, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu și Târgu Lăpuș.

Calendarul Evenimentelor

Târgu Neamț, Casa Culturii “Ion Creangă” - 8 septembrie 2024 (duminică), ora 18; Târgu Frumos, Casa de Cultură “Garabet Ibrăileanu” - 9 septembrie 2024 (luni), ora 18; Târgu Bujor, Liceul Tehnologic “Eremia Grigorescu” - 10 septembrie 2024 (marți); Târgu Ocna, Centrul Cultural “Ion Talianul” - 11 septembrie 2024 (miercuri), ora 18; Târgu Secuiesc, Centrul Cultural “Vigadó” - 12 septembrie 2024 (joi), ora 19; Târgu Mureș, Colegiul Național de Artă - 13 septembrie 2024 (vineri), ora 12; Târgu Cărbunești, Casa de Cultură “Tudor Arghezi” - 16 septembrie 2024 (luni), ora 16.30; Târgu Jiu, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” - 17 septembrie 2024 (marți), ora 19; Târgu Lăpuș, Casa de Cultură “Vasile Grigore Latiș” - 19 septembrie 2024 (joi), ora 12.

Proiectul este organizat de Asociația Klavier ART în parteneriat cu primăriile și centrele culturale și educaționale din orașele implicate în proiect și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu

Asociația Klavier ART

Lasă un comentariu