Azi, 6 august Schimbarea la Față a Domnului (Probejaniile)

Distribuie pe:

Ziua are ca semnificație momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci fiul lui Dumnezeu.

După ce a împlinit 33 de ani, Iisus a început să spună ucenicilor că el va trebui să meargă la Ierusalim unde va pătimi multe și va fi omorât. Ucenicii s-au întristat.

Mântuitorul i-a luat pe Ioan, Petru și Iacob și au urcat pe Muntele Tabor. Ca să se roage, s-a îndepărtat de cei trei, iar aceștia au adormit.

Când s-au deșteptat, Iisus li s-a arătat Schimbat la față, adică strălucind de slavă dumnezeiască, chipul radia lumină ca soarele, iar hainele I s-au făcut albe ca zăpada. L-au văzut vorbind cu doi bărbați care erau Prorocul Moise și Prorocul Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați”. Mântuitorul le descoperă Apostolilor slava Sa, pregătindu-i pentru Patima cea de bunăvoie.

Denumirea de Probojanii vine de la verbul popular “a probăzi” - care înseamnă a ocărî sau a certa și care vine din slavonă. Acum se “proboze” frunza și iarba, adică s-au copt, nu mai crește iarba și începe să îngălbenească frunza. Se consideră că până la această sărbătoare trebuie terminat cositul și făcutul fânului, pentru că se trec florile și iarba îmbătrânește, diminuând calitatea furajelor.

Sărbătoarea aduce și alte transformări în natură: păsările migratoare se pregătesc să plece, iar insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru perioada rece. Începe să îngălbenească frunza; cerbii spurcă apele, care încep să se răcorească.

În această zi se duc struguri la biserică, pentru a fi sfințiți. Boabele de struguri sfințite erau numite “coliva de struguri”. Începând cu această zi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rostea: “Boabă nouă în gură veche”. Există credința că aceia care mâncau struguri înainte de 6 august își afuriseau mațele.

În credința populară, 6 august înseamnă începutul toamnei. În colecția Parascăi Făt, “Memoria Etnologică”, se menționează: “Numa' atâta-i vara, vară/ Până-i patu' mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută”. Există și credința că începând cu această zi nu mai este bine să te mai scalzi în apele de râu.

Tot acum se culeg și ultimele plante de leac: “Părul Maicii Domnului”, “Palma Maicii Domnului”, “Rugul sântămăresc”, busuiocul etc.

Foarte important este ca în această zi oamenii să fie împăcați cu ei înșiși și cu semenii.

Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart. (sursa - azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-populare-romanesti-in-luna-august-2/; sursa foto - doxologia.ro; foto - Bogdan Zamfirescu)

Lasă un comentariu