Într-o zi, vine Bubulina de la cinematograf plângând în hohote:
- A fost îngrozitor, mamă, se plânge Bubulina. A trebuit să-mi schimb locul de patru ori la cinematograf.
- De ce, dragă? S-a legat vreun bărbat de tine?
- Până la urmă… da.
***
Curiozitățile soțului
- Dragă, m-ai înșelat vreodată?, întreabă soțul.
- Ei, lasă tu astfel de întrebări! Știi bine că nu!
- Hai, tu, spune! Promit că nu voi zice nimic!
- Bine! De trei ori!
- Când?
- Îți amintești când am cumpărat mașina? Te-a chemat directorul băncii și ți-a dat împrumutul. Pe termen lung, dobândă mică…
- Asta nu a fost înșelat, dragă! A fost pentru casă! Bun! A doua oară?
- Operația ta pe cord deschis, by-pass-uri. Directorul spitalului te-a operat, ai fost tratat ca un VIP. De ce crezi?
- Ești un înger! Asta a fost un sacrificiu din partea ta! Sfânta mea! Și a treia?
- Aaa, asta a fost când ai vrut să fii administrator de bloc și îți mai trebuiau 35 de voturi!
***
Soția: Mă îndrept spre magazin. Vrei ceva?
Soțul: Vreau un sens și un scop în viața mea. Vreau să mă conectez la spiritualitate și la tot ce este frumos. Caut completarea și desăvârșirea sufletului.
Soția: Fii mai clar - Ursus sau Ciuc?
***
Costică vine acasă ușor afumat, dar vesel.
- Pune masa, nevastă, că mi-e o foame…
Stă el la masă, când aude un zgomot pe balcon. Iese pe balcon și găsește un ins numai în cămașă și chiloți.
- Ce faci, mă, la mine pe balcon? Se înfurie Costică.
- Domnule, fii rezonabil, intervine cel de pe balcon. Nu face scandal, te implor! Am avut și eu o aventură la etajul de mai sus. A venit bărbatul acasă și, ce să fac… Am coborât pe balcon la dumneavoastră.
- Bată-te să te bată, se înveselește Costică. Nevastă! Ia adu o pereche de pantaloni de-ai mei să poată pleca omul acasă!
Zis și făcut, individul pleacă, cei doi soți se culcă… Pe la jumătatea nopții sare Costică din pat și își ia nevasta la întrebări.
- Ce ai, omule, ce ți-a venit?
- Abia acum mi-am adus aminte că stăm la ultimul etaj.
***
Doi bărbați se întâlnesc în gară.
- Ce faci?
- Mi-am pierdut nevasta și o caut.
- Ce coincidență, și eu mi-am pierdut nevasta și o caut. Cum arată a ta?
- E înaltă, roșcată, cu ochii verzi, sânii mari și picioare lungi. Dar a ta?
- Las-o pe a mea, hai s-o căutăm pe a ta!
***
Pe Transfăgărășan, urcă o mașină în marșarier. Un polițist îi întreabă:
- De ce urcați pe traseul ăsta atât de periculos cu spatele?
- Ne-am gândit că, dacă sus nu găsim loc de întors, vom putea veni la coborâre cu fața.
După un timp, mașina coboară Transfăgărașanul tot în marșarier.
- Și acum de ce coborâți Transfăgărașanul cu spatele?
- Am găsit loc de întors…
***
Discuție online
- Ce faci, frumoasa mea?
- Sunt iubitul ei… mai ai ceva de spus?!
- Scuză-mă, ce face frumoasa noastră?