EXTERNE • EXTERNE • EXTERNE

Distribuie pe:

Grecia este în flăcări: 54 de incendii de vegetație în doar 24 de ore. Pompierii români au plecat să ajute

Grecia a înregistrat 54 de incendii de vegetație într-un interval de 24 de ore până luni seară, echipele de intervenție reușind să aducă sub control 43 dintre acestea, conform Brigăzii de Pompieri.

Un incendiu major, care a izbucnit luni după-amiază, într-o zonă împădurită din proximitatea satului Petres din municipalitatea Kymi-Aliveri, pe insula Evia, a devenit principalul punct de interes al pompierilor.

Focul a crescut rapid în intensitate, întețit de vântul puternic care bate dinspre nord.

Pentru a stinge flăcările, au fost mobilizați 189 de pompieri, nouă echipe la sol și 56 de autospeciale, împreună cu numeroși voluntari, ajutați de 26 de unități aeriene, inclusiv 16 avioane și 10 elicoptere.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Grecia, Vasilis Vathrakogiannis, a declarat că cisterne de apă ale municipalității locale și utilaje folosite în construcții sprijină, de asemenea, operațiunea.

O navă pentru stingerea incendiilor a fost trimisă la fața locului, iar Garda de Coastă a mobilizat bărci în apropierea liniei de coastă.

Forțele de poliție ajută la evacuarea localnicilor.

Un pompier care lupta cu incendiul din Evia a suferit arsuri ușoare și a fost transportat la Centrul Sanitar Aliveri pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit AMNA.

40 de pompieri români și opt mijloace tehnice au plecat, marți, în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor. Misiunea va dura până în 15 septembrie.

Șeful DSU, Raed Arafat, le-a transmis pompierilor că, deși pleacă într-o misiune de sprijin, situația este dificilă în Grecia și, cel mai probabil, vor participa la intervenții.

“Este a patra oară când mergem în Grecia, mai avem echipe și în Franța (…) Mergem într-o misiune de pre-poziționare pentru a treia oară, prima a fost chiar de intervenție”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU.

Acesta a precizat că, deși anul trecut s-a plecat într-o misiune pentru o lună, pompierii români s-au întors după două luni și jumătate.

“Solidaritatea pe care o demonstrăm sub mecanismul de Protecție Civilă Europeană este foarte importantă. Nu suntem singurii care participăm (…) Șase săptămâni veți fi acolo. Urez tuturor să vă întoarceți sănătoși acasă și să nu aveți intervenții (…) La acest moment există incendii serioase, posibil să fiți angrenați în aceste intervenții”, a mai declarat Raed Arafat.

(Foto: Twitter/tovima.com)

Măcel în nord-vestul Angliei: 13 persoane înjunghiate, doi copii au murit, alți șase sunt în stare critică

Serviciile britanice de urgență au declarat că un tânăr de 17 ani a fost arestat după ce, cel puțin 13 persoane, între care nouă copii, au fost înjunghiate luni în Southport, în nord-vestul Angliei, un spital local de pediatrie, declarând că este vorba despre un incident major.

Doi copii au fost uciși și 11 persoane au fost rănite. Dintre acestea, șase copii și doi adulți sunt în stare “critică”, a declarat Serena Kennedy, șefa poliției din Merseyside, în cadrul unei conferințe de presă.

Serviciul de ambulanță a declarat că a tratat opt pacienți cu răni prin înjunghiere, care au fost duși la trei spitale diferite, inclusiv la spitalul de pediatrie Alder Hey, relatează Reuters.

Poliția din Merseyside a declarat că a arestat un bărbat și a confiscat un cuțit după ce a fost raportată o înjunghiere în jurul orei locale 11.50 a.m. (13.50, ora României). Nu există o amenințare mai amplă la adresa publicului, au precizat autoritățile.

Spitalul de pediatrie Alder Hey a declanșat măsurile pe care le ia atunci când este vorba despre un “un incident major” și a anunțat că departamentul său de urgență este extrem de ocupat. Spitalul a cerut părinților să își aducă copiii doar în caz de urgență.

Incidentul ar fi avut loc la clubul pentru copii Hope of Hart, care se află pe o stradă lăturalnică, într-o fostă clădire-depozit, potrivit BBC, preluat de News.ro.

O femeie care locuiește la câteva minute distanță de incidentul de pe Hart Street a declarat pentru Liverpool Echo că a auzit sirene și un elicopter care se învârtea în zonă în jurul orei locale 12.20.

“Apoi, mesajele au început să circule pe grupurile locale de WhatsApp, spunând «închideți-vă ferestrele, închideți-vă ușile», ni s-a spus că un bărbat alerga înjunghiind oameni”, a povestit ea.

“Suntem cu toții absolut îngroziți, panicați și îngrijorați - toată lumea încearcă să ia legătura cu toți cunoscuții din zonă. Nu știu cum se poate întâmpla așa ceva luni la prânz”, a comentat ea.

Un tânăr de 17 ani a fost arestat

Poliția britanică a anunțat că un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat în legătură cu înjunghierea celor opt persoane în Southport, relatează Reuters. Adolescentul arestat este din Banks, un sat din apropiere de Southport.

Polițiști înarmați l-au arestat pe suspect și au confiscat un cuțit.

Incidentul nu este tratat ca fiind legat de terorism și poliția a anunțat că nu mai caută pe nimeni altcineva în legătură cu înjunghierile.

“În acest stadiu incipient, cercetările sunt în curs pentru a stabili motivul acestui incident tragic și am îndemna oamenii să nu facă speculații”, a declarat poliția.

“Vești îngrozitoare și profund șocante care apar din Southport. Gândurile mele sunt alături de toți cei afectați”, a declarat prim-ministrul Keir Starmer pe X.

“Aș dori să mulțumesc poliției și serviciilor de urgență pentru răspunsul lor rapid. Sunt ținut la curent cu evoluția situației”, a transmis premierul.

“Sunt profund îngrijorată de incidentul foarte grav din Southport”, a declarat și ministrul britanic de interne Yvette Cooper pe X.

“Toate gândurile mele sunt cu familiile și cu cei dragi ai celor afectați. Am vorbit cu comisarul pentru poliție și infracțiuni din Merseyside pentru a transmite sprijinul deplin al poliției și mulțumiri serviciilor de urgență care au răspuns”, a precizat ministrul.

Lasă un comentariu