Doi tineri din Vișinelu (Sărmașu, Mureș) a ales să își organizeze nunta după vechile obiceiuri ale locului, respectând întru totul tradițiile populare.
În trecerea omului prin viață, reperele sacralității sale sunt reprezentate sau transpuse în plan fizic de momente de trecere precum nașterea, botezul, cununia și apoi călătoria pe drumul fără de întoarcere. Poate că unul dintre cele mai profunde, dar și cel mai viu exprimat în comunitate, îl reprezenta nunta, văzută ca un obicei de trecere, un reper fundamental, garanția repetării la infinit a ciclului vieții. În lumea satului de odinioară, nunta nu era o simplă petrecere, un simplu moment de bucurie, ci ascundea multe taine, unele mai ușor de înțeles, iar altele numai pentru cei inițiați. Poate că nunta este evenimentul cu cele mai multe simboluri din întregul spectru de ritualuri de trecere.
Fiecare moment al nunții era bine gândit, căci în ele era o cheie și o filosofie. Tinerii ce se căsătoreau treceau într-o singură zi prin încercări și probe, prin urări și mustrări, prin iertare și binecuvântare. Poate că, de la distanță, manifestările specifice ritualului de nuntă pot părea plăcute ochiului, menite să anime colectivitatea și să dea un nou suflu rutinei din mediul rural, însă, analizând moment cu moment, în nuntă vom găsi multe elemente din celelalte obiceiuri de trecere, fiecare cu însemnătatea sa.
Astăzi, obiceiul nunții pune mare valoare pe petrecerea în sine, care odinioară era doar încununarea firească a unui moment crucial al vieții. Existența rușinii era garanția unui parcurs frumos împreună al tinerilor. Stabilirea unor reguli și respectarea lor făcea din căsnicie una care se clădea pe încredere și respect, iar asta întărea relația dintre parteneri, aceștia trecând mai ușor peste greutățile vieții. Filosofia de viață este mult schimbată astăzi, fundamentele căsătoriei sunt de cele mai multe ori superficiale, iar odată cu consumarea dragostei, dacă nu a existat sămânța respectului, căsătoria se îndreaptă spre căi ce eșuează.
Din dorința de a relua un vechi obicei desfășurat în Câmpia Transilvană, familia Vamoș Marinel și Simona s-au gândit ca, la un sfert de veac de mariaj, să-și reînnoiască jurămintele, dar nu oricum, ci organizând o nuntă așa cum se făcea odată, eveniment petrecut la finele săptămânii trecute. O nuntă ce se remarca prin firesc, simplitate și multă bucurie, în care întreaga comunitate era implicată și unde fiecare era parte a evenimentului. La nunta tradițională, nași le-au fost Șincu Valeria și Nicolae din Sărmășel. Preoții: Daniel Camara și Pântea Rareș Andrei. Așa se face că, pentru buna organizare a acestui eveniment, au ales tarostele, și nu unul, ci doi, să aibă cine “înturna”: Iosif Rusu și Laurean Pop. Colăcarii au fost membri ai familiei Hulpe Pancica, care au etalat cu această ocazie câteva exemplare cabaline deosebite. Stegar a fost directorul Casei de cultură din Frata, Romulus Bucur, iar soacră mare și socăcițe au fost Ana Georgeta și Narcisa Balla. Chiuitoarele Deac Ana, Mureșan Florentina, Băldean Mariana și Rusu-Suciu Carmen au ținut vie atenția asupra alaiului de nuntă pe tot parcursul deplasărilor prin sat. Muzica a fost asigurată de către taraful tradițional al lui Damian din Soporu de Câmpie, comuna Frata, județul Cluj.
Evenimentul, care a suscitat atenția cistelecanilor, s-a desfășurat între Casa Muzeu din Vișinelu și casa mirilor, nunta fiind pornită de starostele Iosif Rusu cu iertăciunile mirelui ce pleacă din casă și, în alai cu mare veselie, pleacă să ia nașii de acasă, urmând ca, în această formație, să vină după mireasă. Atât la nași, cât și la mireasă, orațiile și descântecul, dar și poezia de iertăciune au reprezentat deliciul pentru întreaga audiență. Buni de gură, cei doi conducători ai nunții s-au întrecut în a demonstra că trecerea timpului nu a alterat nevoia țăranului de a se manifesta cu această ocazie într-un mod cum numai în nunțile de odinioară se putea întâlni. La casa miresei, mirele era așteptat de o mireasă de împrumut, târguiala miresei fiind și ea plină de simboluri. Apoi, cei doi tineri au plecat spre biserică, unde a avut loc slujba religioasă, iar la ieșire, toată lumea s-a îndreptat spre Căminul Cultural. Însă, până acolo, au existat și alte probe de trecut: legatul drumului, semn că mireasa nu se dă așa ușor din sat, iar apoi, la destinație, un colac a fost așezat pe un scaun, colăcarii având misiunea să ia colacul din poziția călare și să răstoarne scaunul. Înțelesurile acestui obicei ne duc la simboluri despre fertilitate, despre capacitatea și dibăcia bărbatului, iar răsturnarea scaunului era un semn pentru mireasă că bărbatul e cel ce cântă în casă.
Soacra mare, adică mama mirelui, își așteaptă nora în prag și îi chiuie, făcându-i astfel primirea în noua ei familie. Aceste chiuituri erau, de cele mai multe ori, create special pentru cei doi tineri și se potriveau situației date. La final de chiuit, soacra își cheamă nora să o sărute și să îi ofere un mic dar; de cele mai multe ori, soacrele cumpărau nurorilor câte o lenjerie de pat sau le făceau o față de masă, lucruri utile pentru noua casă a tinerilor.
Întreaga adunare a fost apoi poftită la masă în Căminul Cultural, amenajat ca odinioară, cu decorațiuni de hârtie creponată, meniul fiind și el specific celui de acum câteva zeci de ani: aperitiv cu produse la îndemână, supă de tăiței și friptură de porc cu piure. La un moment dat, socăcița a dus găina nașului și totul a fost condimentat cu multă voie bună și parfumul unor ani apuși.
Evenimentul s-a dorit a fi o aducere aminte a ceea ce a reprezentat nunta de odinioară, un exemplu viu pentru tânăra generație, care a secularizat acest tip de manifestare, dezbrăcând de înțelesuri taina cununiei din ce în ce mai des și care a transformat nunta într-o etalare a opulenței, a ambalajului în detrimentul conținutului. (A.T.)
(Foto: Marin Teglaș)
