La ce trebuie să renunțăm ca să fim fericiți

Distribuie pe:

Cu toții ne dorim să fim sănătoși, liberi, fericiți, să avem parte de iubire, de înțelegere, de bani și succes, să construim lucruri durabile, să facem diferența în lume, să dăruim, să primim și să câștigăm acea bucurie interioara prețioasă, pe care nimeni nu ne-o poate lua, dar nici dărui.

Psihologii britanici de la Universitatea din Bristol, citați de descopera.ro, susțin că scopul primordial al omului este să procreeze și să fie fericit, doar că de-a lungul timpului s-a abătut de la destinul lui, rătăcindu-se în acțiuni și trăiri inutile.

În opinia acestora, simpla renunțare la câteva obiceiuri greșite ne poate asigura fericirea.

Nu mai fi răutăcios - Deși nu ești un om rău, câteodată ai poftă să le spui verde în față celor cu care discuți că sunt pe lângă subiect și că greșesc. Chiar dacă adevărul este de partea ta, imediat după reproș te cuprinde jena și nu ești prea mândru de tine. Știi că ai exagerat, că ai jignit. În astfel de cazuri, oprește-te să mai fi critic, să judeci și să reclami acțiunile altora. Fiecare își are adevărul lui și are tot dreptul să și-l exprime.

Nu da vina pe alții - Dacă ai obiceiul ca atunci când te simți inconfortabil să dai vina pe vreme, pe hormoni, pe șefi, pe colegi, pe partener, pe traficul aglomerat, greșești. Tu ești singurul care își creează viața. Ești singurul responsabil de ceea ce se întâmplă acum în existența ta. Dacă vei înceta să dai vina pe alții, dacă îți vei asuma responsabilitatea pentru faptele și gândurile tale, totul se va schimba. Mai întâi schimbă-te tu, apoi vei observa și schimbările în jur.

Nu mai găsi justificări - Desigur, nu vrei să trăiești ca o victimă, dar găsești justificări la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și, mai ales, la tot ce nu faci și la tot ce nu ești. Nu mai găsi justificări, pune-te pe treabă, rezolvă ce ai de rezolvat. Așteaptă-te să mai cazi din când în când, dar dacă nu încerci, dacă nu renunți la credințe învechite, dacă nu riști, nu vei atinge succesul vreodată.

Nu te mai plânge - Lamentările sunt cel mai mare dușman al sănătății și situației tale financiare, dar și în dragoste, relații și familie. Când te plângi de ceva, nu faci decât să pierzi timpul, pentru că situația nu se va schimba. Calmează-te și poartă o discuție sinceră cu persoana de care te plângi. Iar dacă te plângi de politică, de vreme, de știri, de ce fac alții, de bănci, de prețuri, reușești doar să îți faci rău ție și celor din jur.

Nu te mai uita în curtea altora - De ce te-ar interesa pe tine ca om ce fac alții, ce scriu alții, ce spun alții, ce creează alții? Tu ești responsabil doar pentru ceea ce faci tu. Nu poți să îi schimbi pe cei din jur decât schimbându-te pe tine, prin puterea exemplului. Dacă vei continua să te uiți la ce fac alții, vei fi veșnic nefericit. Tu ești unic și ai un dar de care lumea are nevoie, însă pe care nu îl vei stăpâni dacă aștepți să fii băgat în seamă.

Nu mai crede că ai dreptate - Ești recunoscut ca unic, talentat și bun, ceea ce nu înseamnă că ai dreptate mereu și că trebuie să îți impui punctele de vedere, să fii obsedat de control și să îi obligi pe alții să te asculte, să te urmeze și să facă ce le spui. Încetează să crezi că ai întotdeauna dreptate și privește lucrurile cu detașare. Fii calm, blând și pozitiv, dăruiește din ceea ce ai învățat și acceptă părerile celor din jur, așa cum sunt ele.

Nu te mai concentra pe obstacole - Oamenii cu o gândire săracă își imaginează ce se va întâmpla rău în viața lor, ce probleme vor avea, ce obstacole vor întâlni pe drum. În schimb, oamenii fericiți, liniștiți și bogați financiar și spiritual se concentrează pe oportunități și pe soluții. Ei riscă, râd mai mult, sunt mai relaxați. Doar tu alegi cum vrei să fii.

Evită bârfitorii - Nu mai ieși la cafea cu bârfitori, negativiști și cu cei care se plâng din orice. Dacă te încăpățânezi să menții astfel de relații, vei demonstra că tot ce asculți și crezi (uneori, fără să vrei) atragi în viața ta Va fi ușor să renunți în momentul în care te vei schimba tu și nici măcar nu vei simți când acești oameni vor ieși din viața ta.

Învață să primești - Uneori, te simți jenat sau rușinat când ți se oferă un dar neașteptat sau simple complimente. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu ai tot ce îți dorești în viață, adică nu știi să primești. Învață să primești totul cu un zâmbet și cu un mulțumesc, fără a te simți obligat să întorci favoarea.

Nu mai spune că nu ai de ales - Încetează să gândești că nu ai de ales și că din acest motiv stai la un job îngrozitor, ai de plătit credite sau chirie, stai într-o relația plictisitoare și apăsătoare, nu poți începe afacerea viselor tale. Nu este deloc așa. La job stai pentru că îți place confortul, în relație stai pentru că nu ai încredere în tine, afacere nu îți faci din teama de faliment. Schimbă-ți viziunea și vei reuși în tot ce îți propui. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu