Certificatul de viață, necesar de două ori pe an

Distribuie pe:

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit, marți, 9 iulie 2024, modelul certificatului de viață, document care atestă că beneficiarul unei pensii obținute în România și stabilit în străinătate trăiește.

Spre deosebire de prezent, când certificatul de viață trebuie transmis autorităților doar o dată pe an, noua lege a pensiilor (nr. 360/2023), cu aplicare de la 1 septembrie 2024, reglementează că acest certificat va trebui trimis către casele teritoriale de pensii de două ori pe an, și anume semestrial, în martie și septembrie:

“Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state, denumiți beneficiari nerezidenți, au obligația de a transmite semestrial un certificat de viață, necesar în cazul transferului în străinătate a pensiilor obținute în România, când pensionarul locuiește într-o altă țară”.

Certificatul de viață trebuie semnat de pensionar în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, pentru certificare. Apoi, documentul trebuie transmis de pensionarul nerezident din proprie inițiativă.

În cazul în care pensionarii din străinătate nu vor respecta cele două termene pentru transmiterea certificatului de viață (31 martie și 30 septembrie), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare. Reluarea plății pensiei se va face de la data suspendării, dacă beneficiarul nerezident prezintă certificatul de viață după expirarea termenelor amintite.

CNPP a introdus prezentarea certificatul de viață ca “instrument de verificare administrativă, pentru a se evita efectuarea unor plăți necuvenite către beneficiari nerezidenți în România, a căror situație s-a modificat, cu efecte asupra obligației casei teritoriale de pensii competente de a achita drepturile de pensie”.

Noul model al certificatului de viață poate fi descărcat de pe site-ul www. cnpp.ro/certificatul-de-viata. Lucreția Pop

Lasă un comentariu