Patru muncitori de la Azomureș, posibilă intoxicație cu amoniac

Distribuie pe:

Patru persoane care lucrau pe un acoperiș în incinta combinatului Azomureș au fost transportate, marți, la UPU SMURD Târgu Mureș, având o posibilă intoxicație cu amoniac.

“Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat, la ora 15.13, prin SNUAU 112, de existența a 4 persoane posibil intoxicate cu o substanță necunoscută pe platforma unui operator economic. Au intervenit de urgență următoarele forțe: 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autospecială CBRN din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, precum și două echipaje medicale din cadrul SAJ Mureș. Din cele 15 persoane aflate pe platforma operatorului economic, au fost evaluate medical și transportate la UPU Târgu Mureș 4 persoane de sex masculin conștiente, cooperante”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, printr-un comunicat de presă. Potrivit ISU Mureș, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, rezultatul acestora este 0 pentru prezența oricărui tip de substanță periculoasă.

“Muncitorii lucrau pe un acoperiș, moment în care spun că au simțit un miros de amoniac și s-au retras din zonă. Cei patru au fost transportați la cabinetul medical al Azomureș, apoi a fost solicitat suportul SMURD și SJA. Mirosul de amoniac se pare că a provenit de la o instalație care a necesitat o oprire de urgență. Muncitorii sunt cooperanți, fiind transportați la spital pentru investigații de specialitate”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior.

Lasă un comentariu