Ediția a 29-a a Festivalului Sighișoara Medievală, programată să se desfășoare în perioada 26 - 28 iulie, va fi organizată în preajma datei la care se împlinesc 172 de ani de la ultima călătorie a unui împărat în acest oraș, Franz Josef, în anul 1852.
Pe parcursul Festivalului Sighișoara Medievală, și nu numai, vizitatorii pot intra în contact cu un loc încărcat de istorie, în care aproape fiecare casă și fiecare zid au o poveste interesantă, mai ales că, în funcție de perioadă, Sighișoara a fost deseori în centrul atenției principilor, domnitorilor, dar și împăraților Imperiului Habsburgic începând cu secolul al XVIII-lea, dar cu toate acestea, două evenimente majore, marele incendiu din 1676 și epidemia de ciumă din 1709, i-au stopat ascensiunea fulminantă de până atunci.
“În decursul secolelor XVIII-XIX, deși au fost mai multe vizite imperiale în Transilvania, Sighișoara a fost ocolită de suveranii habsburgi. Acest lucru atestă faptul că după marele incendiu din 1676 și epidemia de ciumă din 1709, orașul nostru suferă atât din punct de vedere demografic, cât și economic, dintr-un oraș exponențial în evul mediu transilvan devenind un orășel de provincie”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, Nicolae Teșculă.
De aceea, vizitele a doi împărați, Iosif al II-lea, în 1773, și Franz Josef, în anul 1852, sunt considerate memorabile pentru Sighișoara, fiind consemnate ca atare.
“Ieșirile făcute în mijlocul supușilor contribuiau la întărirea legăturii dintre monarh și cetățeni, la promovarea majestății, a persoanei împăratului, care prin actele făcute cu ocazia vizitelor duceau la întărirea patriotismului dinastic, fiind un element care contribuia decisiv la fortificarea mitului «bunului monarh». După cum știm, Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic începând cu secolul al XVIII-lea. Curtea de la Viena conducea acest conglomerat multinațional prin intermediul unei administrații extrem de eficiente, al cărui rol este definitoriu în existența statului până în 1918. În realizarea coeziunii statale, cercurile aulice vor utiliza o multitudine de acțiuni menite a realiza cetățeni fideli. În acest demers se va marșa spre mitizarea persoanei imperiale ca element definitoriu al existenței și perpetuării monarhiei dunărene și astfel se va crea la nivelul conștiinței colective mitul bunului împărat”, a afirmat directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.
Pentru a scoate la lumină documente demult uitate, Nicolae Teșculă a realizat studiul intitulat “Vizite imperiale la Sighișoara”, în care a evidențiat faptul că vizitele împăraților în teritoriu aveau rolul de a întări legătura dintre monarh și supuși. Și aceasta fiindcă prezența monarhului și gesturile acestuia “rămân profund angrenate în mentalitatea colectivă a locuitorilor unei urbe, contribuind la perpetuarea mitului peste mai multe generații”.
“În acest sens au fost întreprinse de diverși suverani austrieci mai multe vizite imperiale. Cele mai cunoscute fiind întreprinse de către Iosif al II-lea, care, influențat de ideile despotismului luminat, în calitatea sa de părinte al patriei trebuia să cunoască îndeaproape nevoile supușilor. Iosif al II-lea va face trei vizite în Ardeal. Prima a fost realizată în 1773, la vârsta de 32 de ani, urmată de cele din 1783 și 1786, când nu va trece prin Sighișoara. La Sighișoara, Iosif al II-lea ajunge în dimineața zilei de 1 iunie 1773, venind de la Rupea, unde a înnoptat. Face o scurtă oprire la Albești, după care, pentru câteva ore, va vizita și urbea de pe Târnava Mare”, a arătat Teșculă.
Legat de această vizită, în jurnalul împăratului se menționează traseul pe care împăratul Iosif al II-lea s-a deplasat de la Rupea, prin Bunești, spre Sighișoara.
“1 iunie din Rupea spre stația următoare Bunești... 2 ore; deto Saschiz 2 (ore) un mic târg săsesc cu o cetate. Următoarea stație Schössburg (Sighișoara n.r.) un oraș liber săsesc cu o mare cetate închisă, bună. Notandum: la Scaunul Schössburg este jude regal Michael von Hannenheim, primar Georg Schell. Merserăm dimineața imediat după ora 4 (...) în tabăra de la Rupea, unde (am urmărit - n.r.) programul regimentului Anspach. Vedem aceași paradă (...). După aceea mergem din Rupea spre Schössberg printr-un teritoriu deluros ce crește, mai mult spre muntos și cu păduri (...). Supușii comitelui superior Haller (românii din Albești, n.r.) se plâng înspăimântați de metodele domnului lor, așadar susțin că întreaga săptămână trebuie să robotească și ca toate persoanele care sunt în casă. Au emigrat foarte mulți din această cauză, după cum mă asigură și vicecomitele Szandor din Alba Inferioară, că numai din cele 13 sate au emigrat 150 de familii (este vorba de 13 sate săsești aflate între cele două Târnave, singurele care au fost formate din țărani sași iobagi, n.r.). Îi cer să cerceteze această plângere și să îmi dea un raport. Aici am găsit mulți sași, care cu amărăciune se plângeau din nou de abuzurile persoanelor din magistrate, în special la magistratul Sibiului”, aflăm din jurnalul împăratului Iosif al II-lea, citat în studiul lui Nicolae Teșculă.
Din aceeași sursă aflăm că Sighișoara este așezată pe deal, e marginită de o foarte frumoasă vale a râului Târnava și că aici era campat regimentul Moltk, cu al doilea batalion.
“Era așa de cald, am văzut aceeași paradă, după care m-am așezat la aceeași masă de intendență (...). Regimentul are un frumos suflu de oameni, dar foarte puțini. După aceea au făcut instrucție. Îi comandă generalul Dresler. Se poate vedea, de aici, o foarte bună îmbunătățire, că organismul batalionului are o bună direcție și este bun de marșat spre front. (...). Colonelul Schmiedfeld este un total și excepțional dibace ofițer, el spunea că oamenii stau în condiții bune la țăranii valahi, dar nu mai bine ca la domnii maghiari sau funcționarii sași. Nu există dezertări de atunci (...). Sighișoara este o localitate foarte mare, cum nu a uitat să-mi menționeze judele regal Hahnnenheim”, se mai arată în jurnal.
Firește că în urma călătoriei vor fi prezentate o serie de rapoarte, inclusiv economice, fiind menționată o fabrică de bumbac din zona Sighișoarei care avea dificultăți.
“Tot după călătorie aflăm de caracterizările făcute funcționarilor locali de către suveranul de la Viena (...). Legat de Sighișoara arată că primarul Georg Schell: «este un om gras, care cred că înțelege pe deplin sistemul juridic...» judele regal Michael von Hannenheim: «îmi pare mie cam bătrân, dar nu se vede un om fără experienț㻓, a precizat Teșculă, citând un studiu realizat de Ileana Bozac și Teodor Pavel.
Despre vizita lui Josif al II-lea în Transilvania a scris și notarul orașului Mediaș, Michael Conrad von Heidendorf, care l-a însoțit pe împărat în vizita sa din 1773, acesta oferind indicii clare cu privire la locurile în care împăratul s-a deplasat.
“Ultima călătorie a unui împărat în Transilvania este cea a lui Franz Josef, în anul 1852. Prezența sa la Sighișoara este inclusă în itinerar. Vizita va începe în vara lui 1852, sosind de la Viena la Pesta cu vaporul (...) La Sighișoara, Franz Josef va ajunge în seara zilei de 31 iulie. El va fi însoțit de arhiducele Albrecht, guvernatorul militar și civil al Transilvaniei, prințul von Schwarzenberg, contele Grünne și de o numeroasă suită. Legat de acest eveniment, oficiosul Siebenbürger Bote arăta că mii de oameni au umplut ulițele și piețele bogat împodobite cu porți triumfale, steaguri și coroane de flori, cu bubuiala tunurilor și că autoritățile militare și civile adunate l-au întâmpinat grațios pe Majestatea sa”, a afirmat Teșculă.
Presa vremii relata faptul că împăratul a fost primit de mulțime și de oficiali, că tot orașul era luminat, inclusiv turnurile, iar pe dealurile din apropiere erau aprinse numeroase focuri de tabără.
A doua zi, la ora 8,00 dimineața, “la trei ani de la bătălia de la Sighișoara a curajosului general imperial rus Scariatin”, împăratul a pus piatra de temelie a unui monument dedicat acestuia, monument care există și astăzi.
Monumentul a fost amplasat “la un sfert de oră de Sighișoara, în dreapta drumului ce merge spre Odorhei, la o înălțime, la liziera pădurii este locul, unde a închis ochii eroul; aici în acest loc tragic va fi ridicat în scurt timp un frumos monument, la care azi Majestatea sa apostolică a pus temelia”.
Din documentele vremii reiese că guvernatorul i-a dat împăratului o serie de documente pe care acesta le-a pus într-o bocceluță de cupru, în timp ce clerul oficia slujba.
“Bocceluța este introdusă în pământ cu ajutorul unei mistrii și a unui ciocan aurit și (...) în momentul în care Majestatea sa bătea cu ciocanul, răsună muzica tobelor și trompetelor, fanfara militară cântă imnul, infanteria adunată a dat drumul la șarjă, tunurile bubuiau și toate clopotele răsunau în oraș. Atunci domnul inspector de geniu preluă ciocanul de la Majestatea sa împreună cu mistria, i-a dat-o primarului cu sarcina de a proteja și de a se preocupa de conservarea acestui monument. Apoi Majestatea sa apostolică participă la punerea pietrei de temelie din partea Înălțimii sale arhiducele, a alteței sale guvernatorului, prințul von Schwarzenberg, a domnului primar a oficialităților militare și civile. Întreaga festivitate a fost închisă de scurta defilare a trupelor. Apoi Majestatea sa vizită locul bătăliei. (...) Plecarea Majestății sale apostolice spre Târgu Mureș a avut loc la orele 9 și jumătate dimineața”, se arată în descrierea oficială a vizitei împăratului.
Monumentul dedicat generalului Scariatin sau Skariatin, a cărui piatră de temelie a fost pusă de împăratul Franz Josef, a rămas în memoria colectivă sub numele “La leu”.
“Aceeași memorie colectivă va mai menționa un episod trecut cu vederea de gazeta oficială. Se pare că în seara zilei de 31 iulie, oficialitățile orașului au dat o recepție în cinstea împăratului în așa-numita casă Orendi, care a fost demolată apoi. În 1874, pe acest loc, s-a construit Casa orașului, unde azi se găsesc Biblioteca și Sala Mihai Eminescu. Casa Orendi era în piața orașului și la acea vreme era hanul orașului. Imediat după eveniment, tavanul sălii s-a prăbușit, considerându-se că «...corpul cetățenesc săsesc loial al orașului și de această dată s-a aflat sub o stea norocoasă». (...) Dacă vizita lui Josif al II-lea a fost uitată, cea din 1852 a urmașului său, Franz Josef, a rămas prezentă în memoria colectivă prin episodul prăbușirii tavanului sălii de recepție și mai ales prin punerea pietrei de temelie a monumentului dedicat generalului rus Scariatin”, a subliniat Nicolae Teșculă.
Monumentul funerar cunoscut sub numele de “La leu” a fost închinat generalului rus Grigori Yakovlevici Skariatin, conducătorul armatei țariste care a înfrânt Revoluția de la 1848-1849 în bătălia de la Albești, a fost restaurat recent și relocat în parcul din apropierea Catedralei Ortodoxe din Sighișoara.
Decizia mutării monumentului din locul în care a fost pusă piatra de temelie de către Franz Josef a fost faptul că, din cauza unor erori administrative făcute de-a lungul anilor, pe dealul pe care a fost amplasat acesta s-au construit numeroase case, iar această operă comemorativă a ajuns în curtea unei case.
Monumentul îl are ca autor pe sculptorul austriac Maxler, este din gresie, sub forma unui sarcofag pe care este așezat un leu adormit, iar pe margine avea o serie de inscripții în germană și rusă pe plăci din bronz.
“A fost ridicat inițial pe locul în care în 31 iulie 1849 a murit generalul Skariatin. Armata rusă se afla în acea zonă și se pare că la începutul confruntării militare între armata revoluționară maghiară și armata țaristă a fost atacat comandamentul armatei țariste, iar generalul Scariatin a fost lovit de un obuz și a murit. A fost îngropat în curtea bisericii ortodoxe din cartierul Cornești, iar ulterior, familia l-a luat și l-a dus în Rusia. Monumentul reprezintă lupta dusă între armata revoluționară maghiară și armata țaristă. În 1849, armata țaristă a venit în sprijinul armatei austriece, pe baza unui tratat din 1815, de la așa-numitul Congres de la Viena, în care exista o asistență mutuală între marile puteri, mă refer la Austria, la Rusia și Anglia în cazul atacului unui stat terț. Pe baza acestui tratat, armata țaristă a intrat în Transilvania dinspre Moldova și dinspre Țara Românească, iar în 31 iulie 1849, la Albești a avut loc această bătălie în care au murit generalul Scariatin, iar din partea maghiară a fost văzut pentru ultima dată poetul Petofi Sandor”, a explicat Nicolae Teșculă.
Monumentul funerar a fost dezvelit la 27 septembrie 1853 și a fost sfințit de către episcopul ortodox Andrei Șaguna.
