Pepenii românești, la control pentru determinarea reziduurilor de pesticide

Distribuie pe:

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a început verificarea pepenelui românesc, începând de luni, 8 iulie, în cadrul unor acțiuni de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele și fructele proaspete de sezon, în vederea respectării prevederilor legale în domeniu, a anunțat, duminică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate.

“Ulterior acțiunii «Cireașa și Căpșuna» desfășurată în perioada 30 mai - 5 iulie, ANF va demara o nouă operațiune de control tematic numită «Pepenele românesc», care se va derula în perioada 8 iulie - 31 august. Numărul de probe prelevate prin Programul Național de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eșantioanele vor fi colectate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ, în vederea analizării acestora”, a transmis MADR într-un comunicat.

De altfel, ANF, în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe și legume pentru anul 2024, a suplimentat cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai - 31 august, față de aceeași perioadă a anului 2023.

În plus, față de această suplimentare, ANF a planificat mai multe controale tematice la fructele de sezon care urmăresc respectarea legislației în vigoare și sancționarea abaterilor.

MADR transmite că va lua toate măsurile necesare pentru aprovizionarea populației cu o gamă largă de legume și fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al calității și conformității cu standardele de comercializare, cât și din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Lasă un comentariu