Liceul înființat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș a anunțat, miercuri, că organizează în această toamnă admitere pentru anul școlar 2024 – 2025, la specializările Matematică-Informatică și Științele naturii.
“Liceul UMFST «George Emil Palade» își deschide porțile în această toamnă și organizează admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2024 – 2025. Dacă ești pasionat de Matematică-Informatică sau de Științele naturii te așteptăm să studiezi alături de noi: Matematică-Informatică (bilingv – limba engleză) – 26 de locuri, Științe ale naturii (bilingv – limba engleză) – 26 locuri. Investim opt decenii de tradiție în învățământul universitar în dezvoltarea Liceului UMFST «George Emil Palade» din Târgu Mureș”, a precizat UMFST Târgu Mureș într-o postare pe Facebook.
Conducerea Universității a subliniat, ulterior, că prin înființarea acestui liceu se dorește pregătirea viitorilor studenți și că UMFST Târgu Mureș are capacitatea instituțională, resursa umană și infrastructura necesare să ofere programe de liceu potrivite.
Liceul UMFST “George Emil Palade” a fost înființat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș în baza Ordinului Ministrului Educației. Ordinul respectiv a fost emis în urma evaluării realizate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și în baza art. 129 din Legea Educației Naționale, însă Inspectoratul Școlar Județean Mureș a refuzat inițial să emită actul de includere în rețeaua școlară a Liceului UMFST. Inspectoratul a fost obligat ulterior de instanța de judecată să emită actul respectiv, însă în anul școlar 2023-2024 nu s-au mai putut constitui clasele a IX-a.