Cunoscută drept “Luna lui Cuptor”, “Luna fierbințelilor” sau “Luna coacerilor”, iulie este, prin tradiție, consacrată secerișului, grija primordială a sătenilor fiind aceea de a-și culege în pace recoltele de pe ogoare. Astfel explică specialiștii existența în calendarul popular a numeroase zile în care este evitat lucrul, din dorința de a nu trezi mânia divinităților, răspunzătoare de producerea grindinei sau a incendierii grânelor. Se spune că atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Faur.
Numele lunii vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună. Înainte, luna iulie se numea în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, care începea cu luna martie.
Prima săptămână a lunii este dedicată muncii agricole: țăranii merg la câmp de la răsărit până la apus, trebuind să treiere grânele și să se îngrijească de toate celelalte culturi.
Cele patru săptămâni ale lunii poartă și ele fiecare câte-o denumire: “Săptămâna secerișului”, “Săptămâna Panteliilor”, “Săptămâna lui Sântilie” și “Săptămâna Verii”.
8 iulie - Pricopul, Ziua Lupului
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sf. Mare Mucenic Procopie, despre care se spune în popor că “Pricopul pricopește”, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Procopie este cinstit pentru că veghează coacerea semănăturilor, apără recoltele și casele de fulgere, trăsnete și grindină, are puterea de a face câmpurile să rodească, iar grindina o transformă în picături de apă înainte de a cădea pe pământ (Pricupul “arde piatra în apă”.) Dacă nu-i este respectată ziua, aruncă arșiță și usucă cerealele înainte ca acestea să aibă bob în spic. Femeilor care lucrează de Procopie, lupul le va fura pruncii. O legendă povestește despre o femeie care striga că i-a luat lupul copilul, iar un glas i-a răspuns: “Nu e lupul, ci Pricupul”.
20 iulie - Sfântul Ilie
Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei și tot în credința populară se spune că tot el este cel care controlează tunetele și fulgerele, pedepsește pe cei necredincioși.
Nu era voie să se mănânce mere până pe 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete și fulgere; dăruiau mere, miere și covrigi pentru cei adormiți.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită “retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbații curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere.
Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei și se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec și joc. Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.
Tot în această zi, se culegeau plante de leac, în special busuiocul.
Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Târgul de fete de pe Muntele Găina
Datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară fiind din anul 1816. Conform tradiției, are loc în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de ziua Sfântului Ilie (20 iulie). Fetele care luau parte la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele și zestrea. Părinții puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și începeau “negocierile”.
După ce cădeau la înțelegere, fata era invitată la joc și apoi cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.
Nici negoțul nu era neglijat. Negustorii vindeau cireșe și miere, rachiu, ciubere sau oale smălțuite.
Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte de Sfântul Ilie.
Târgul Moșilor
Atunci când se strângea lume mai multă, la hramurile bisericilor ori la alte sărbători religioase și populare, apăreau și negustorii cu mărfurile lor, dar și mușterii doritori să cumpere. Asta se întâmpla mai ales în localitățile cu populație numeroasă și cu dispoziție pentru a cumpăra și a vinde. De aici vine și denumirea de târg a unor orașe de odinioară, păstrată până azi: Târgu Ocna, Târgu Secuiesc, Târgu Mureș etc.
Calea Moșilor, de pildă, denumirea unei artere bucureștene, vine de la drumul care ducea odinioară la un târg organizat cu ocazia sărbătorii populare zisă Moșii de Vară. Drumul, pavat cu lemn, care lega centrul Capitalei de acel maidan, s-a numit mult timp Podul Târgului din Afară. Acolo a fost și un târg de vite, de unde avem denumirea de Obor, păstrată și astăzi. (sursă documentare- azm.gov.ro, identitatea.ro, traditii-superstitii.ro) (Surse foto: Alba24.ro, Editiadedimineata.ro; imagoromaniae.ro)
Documentar de ILEANA SANDU
