Românii încă preferă să își pregătească hrana acasă

Distribuie pe:

Potrivit cercetării „Cum se raportează românii la gătit", realizat de iVox și Agricola, peste 80% dintre respondenți au declarat că gătitul acasă rămâne o practică des întâlnită în multe gospodării din România, iar 76% dintre români sunt de părere că acest obicei nu va dispărea nici în următorii 20 de ani...

Rețetele tradiționale, în capul listei

Referitor la specificul preparatelor, românii preferă să gătească rețete tradiționale (88%), urmate de specialități din bucătăria internațională (35%) și de preparate vegane sau vegetariene (11%).

„Apreciem preferința românilor pentru gătitul acasă și ne bucurăm că avem ocazia să le oferim produse de cea mai bună calitate, cu care pot pregăti simplu și rapid rețete gustoase, dar adaptate vremurilor în care trăim. Ne dorim ca gătitul să nu mai fie perceput ca o activitate dificilă sau care consumă mult timp.

Cu ingredientele potrivite, fiecare poate deveni chef în propria bucătărie, iar gătitul se transformă astfel într-o activitate incluzivă, la care participă toți membrii familiei", a declarat, pentru adevarul.ro, Cristian Călin, managerul de Relații Publice și Comunicare al grupului Agricola.

Responsabilitățile domestice, tot în grija femeilor

Realizatorii studiului consideră că gătitul acasă va rămâne o practică comportamentală complexă, stabilă în timp, fiind strâns legată de nevoi universal umane de siguranță emoțională, confort, predictibilitate și stabilitate, împlinire și utilitate personală, apartenență familială și culturală.

Cu toate acestea, faptul că femeile sunt în continuare responsabile de această activitate, reflectă o societate cu caracteristici tradiționale din perspectiva rolurilor și sterotipurilor de gen, a dinamicilor familiale și așteptărilor culturale. Femeilor din România le-au fost istoric atribuite rolurile tradiționale de îngrijire a gospodăriei, de gătit și de creștere a copiilor.

Chiar și în prezent, în medii urbane și educate, poate fi încă identificată așteptarea ca femeile să preia cu prioritate aceste responsabilități domestice, adesea la pachet cu roluri profesionale și educaționale complexe.

În familiile în care copiii asistă în procente atât de semnificative la realități domestice, inclusiv gătitul, gestionate aproape în exclusivitate de femei, probabilitatea internalizării acestor roluri și perpetuarea acestor stereotipuri de gen este una foarte ridicată.

Astfel, așteptările de gen sunt transmise de la o generație la alta, chiar dacă, din perspectiva dezvoltării profesionale și a independenței financiare, tot mai multe femei au generat salturi semnificative, făcând dovada unor resurse de dezvoltare profesională, economică și educațională, cu nimic diferite calitativ de cele ale bărbaților.

Copiii, implicați masiv în pregătirea mesei

Peste 90% dintre români au declarat că, în familiile din care provin, mamele erau cele care se ocupau de gătit și de asigurarea meselor. Peste 28% dintre femei își amintesc că în copilărie și în adolescență erau implicate în mod frecvent în activitățile legate de prepararea meselor, comparativ cu 17% dintre bărbați.

Deși în copilărie părinții nu îi implicau cu regularitate în activitățile din bucătărie, în prezent, aproape 95% dintre români afirmă că un copil are de câștigat dacă participă la sarcinile ce țin de prepararea mesei, indiferent dacă este fată sau băiat. 25% dintre femeile chestionate în studiu au afirmat că se ocupă de gătit zilnic, față de doar 18% dintre bărbați.

În timp ce 8% dintre bărbați nu gătesc deloc pe parcursul unei săptămâni, procentul femeilor din aceeași categorie este de doar 2%. Referitor la expertiza în bucătărie, femeile consideră că au un nivel avansat de competență (32%), respectiv intermediar (52%), în comparație cu bărbații care doar 16,5% se declară avansați și 48% intermediari.

Sănătatea, pe primul loc

Cele mai importante motive pentru care românii aleg să gătească acasă sunt sănătatea (87%) și reducerea cheltuielilor (75%). Gătitul acasă este văzut și ca o modalitate de a petrece timp cu familia și de a îmbunătăți relațiile (51%), de a dezvolta creativitatea (36%) și de relaxare (38,5%).

Deși românii asociază gătitul cu sentimente pozitive, precum bucurie (52,7%), iubire (39%) și relaxare (52%), cei mai mulți consideră că lipsa timpului (64%) și oboseala (48%) sunt factorii care îi împiedică să gătească mai des.

*

Studiul despre obiceiurile de gătit ale românilor a fost realizat la nivel național, în perioada 4 - 17 iunie 2024, pe un eșantion de 1.105 persoane, bărbați și femei, din mediul urban și rural. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu