“Historia magister vitae” este o expresie latină care sugerează că “istoria este învățătorul vieții” (Marcus Tullius Cicero De Oratore), o maximă latină de la străbunii noștri romani, care au cultivat înaltele virtuți precum curajul, onestitatea, corectitudinea și spiritul de sacrificiu, toate având la bază iubirea de patrie. Fraza transmite ideea că studiul trecutului ar trebui să servească drept lecție pentru viitor, pentru a se evita greșelile. Ea a fost un element important al istoriografiei antice, medievale și renascentiste.
Marii noștri istorici au asemănat istoria cu o fântână din care generație după generație se adapă din faptele, viața spirituală și materială a înaintașilor. În școala românească, istoria ocupă un loc deosebit, deoarece cunoașterea ei este egală cu identitatea. Un popor fără cultură este un popor fad, lipsit de substanță, o “formă fără fond”, așa cum se exprima Titu Maiorescu la “Junimea”. Alexandru Papiu Ilarian susținea că “o națiune care nu-și cunoaște istoria se aseamănă ființelor lipsite de memoria trecutului; ea nu cunoaște legătura logică și necesară între trecutul, prezentul și viitorul său; ea nu se cunoaște pe sine însăși, nu știe de unde și cum a rezultat starea de față în care se află, nici s-o poată îndrepta; nu-și poate înțelege nici cea viitoare, nici a o prepara, ci orbecăie fără îndreptar și rătăcește în toate părțile și până la urmă cade în cursa inamicului”, iar Bogdan Petriceicu Hașdeu afirma că “fără istorie nu este patrie și fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste către patrie” sau “istoria ar fi o jucărie dacă învățăturile ei n-ar dirija prezentul și n-ar prepara viitorul”.
Cunoașterea unor evenimente importante din istoria națională ne ajută să înțelegem, în primul rând, trecutul nostru, să înțelegem idealurile care i-au purtat în lupte timp de veacuri pe strămoșii noștri, dar în același timp ne unește pe noi ca popor. Tinerii de astăzi sunt patrioții de mâine, iar ca să putem trezi în sufletul lor acest sentiment nobil al dragostei față de țară trebuie să știm de unde ne tragem, de unde venim și cum am răzbit prin timp, înfruntând vicisitudinile vremii. Cartea neamului nostru este plină de faptele de eroism ale celor mai buni fii ai patriei, ale maselor populare în lupta lor pentru eliberare și pentru dreptate socială, pentru dreptul de a se bucura de roadele muncii lor. Luptele de la Rovine ale lui Mircea cel Bătrân, de la Vaslui ale lui Ștefan cel Mare, de la Călugăreni ale lui Mihai Viteazul sau de la Mărășești, Mărăști și Oituz ne amintesc de faptele de vitejie ale înaintașilor pentru apărarea patriei, pentru dobândirea independenței, pentru împlinirea idealului de unitate națională. Cercetarea trecutului poporului român ne întărește convingerea că ne-am născut și am rămas aici mereu în toate timpurile, oricât de potrivnice au fost împrejurările prin care am trecut. “Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am dat și-aici am stat” (Alexandru Vlahuță). Cercetările istorice, arheologice și filologice dovedesc adevărul originii noastre daco-romane și al continuității noastre neîntrerupte în spațiul carpato-danubiano-pontic, de unde se alimentează sentimentul iubirii de patrie și conștiința unității și demnității naționale.
Se spune că istoria tinde să o repete cel care nu o știe. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului pentru a nu le mai repeta în viitor. Fără o cunoaștere a istoriei și a culturii naționale vom ajunge să fim universali, să existe o “mondializare” a culturii și este păcat să pierdem aceste valori pe care unii le-au apărat cu prețul vieții. Cu toții trebuie să învățăm câte ceva din istorie, să gândim rațional și să cântărim faptele, dar să alegem să facem ceea ce este bine pentru viitorul nostru, al patriei strămoșești. Istoria are rolul de a cultiva minți, de a forma viitorul cetățean al societății. Nu îți uita istoria, pentru că îți uiți identitatea!...
Profesor GHEORGHE DĂRĂBAN
