În situația în care o persoană este ținută în captivitate, precum în cazul răpirilor ori luării de ostatici, victima conștientizează că supraviețuirea și integritatea sa fizică depind de agresor.
În această situație periculoasă, când persoana nu mai deține controlul asupra propriei vieți, folosește ca strategie de supraviețuire crearea unei legături emoționale cu agresorul, percepându-l pe acesta mai degrabă ca pe cel care îi oferă o șansă la viață.
În psihologie, acest atașament nesănătos este cunoscut ca sindromul Stockholm, care apare și în cazul relațiilor interpersonale, de cuplu și familiale.
Izolarea victimei
Psihoterapeutul Ursula Sandner explică pentru hornews.ro cazul relațiilor de cuplu în care victima, deși este abuzată fizic, emoțional, psihic ori sexual, nu reușește să se rupă de abuzator și chiar îl apără în fața persoanelor din exterior, ori are ea însăși reacții agresive față de cei care încearcă să o salveze de și din mijlocul abuzurilor.
În marea majoritate a cazurilor este vorba despre femei care se atașează de partenerul abuziv, căruia îi găsesc scuze și justificări pentru comportamentele sale, pe care îl susțin și îl apără și de care nu se pot despărți. Unele dintre ele nici măcar nu își dau seama că sunt abuzate, deoarece încă există credința că abuz este doar cel fizic, sau pentru că, din cauza influențelor sociale, au ajuns să creadă că este... normal.
Dacă cei apropiați încearcă să intervină, abuzatorul va face tot posibilul să limiteze interacțiunea cu ei și să izoleze victima. Va spune că aceștia încearcă să îi despartă, că se bagă în relația lor, că sunt rău intenționați. Va reacționa cu furie, va reproșa, va șantaja emoțional, va face scandal. Pentru a evita asemenea reacții și alte conflicte, victima se va distanța de prieteni și familie.
Izolarea victimei este una dintre strategiile abuzatorului pentru a putea deține control absolut asupra ei.
Abuz, urmat de scuze
Victima oricum simte că nu are cum să iasă din acea relație, că nu există posibilitatea unei despărțiri, iar pentru a-i îngreuna și mai mult situația abuzatorul poate să îi restricționeze accesul la bani, la bunurile comune.
Chiar dacă la început există doar niște cuvinte urâte, mici crize de gelozie ori interdicții pe care persoana în cauză le poate trece cu vederea considerându-le scăpări, cu timpul abuzurile devin din ce în ce mai grave și mai frecvente.
După fiecare abuz urmează scuzele, regretele, promisiunile că nu se va mai întâmpla sau bombardarea cu “dovezi de iubire” (cadouri, gesturi atente, vorbe dulci) menite să inducă victimei confuzie și ideea că totuși situația nu este chiar atât de gravă.
Însă, în ciuda promisiunilor, nimic nu se schimbă, se repetă aceleași certuri, reproșuri, umilințe. Dacă în perioadele mai liniștite ești convins că în sfârșit schimbarea s-a produs, victima se străduiește să nu cumva greșească, având senzația că nu ar putea trăi fără partenerul său. Se reîntoarce la acesta ori de câte ori se produc despărțiri sau conflicte majore, deoarece există un blocaj emoțional care o împiedică să se detașeze în ciuda suferințelor.
Scăpări de moment...
În cazul sindromului Stockholm, legătura de atașament se formează în urma abuzurilor, însă de cele mai multe ori un partener începe să se atașeze de celălalt la începutul relației, atunci când totul pare a fi numai lapte și miere. Atunci când unul dintre ei se transformă în abuzator sau chiar agresor, celălalt trece printr-o fază de șoc și negare și apar sentimentele de vinovăție și rușine, victima crezând că din vina ei a avut loc această transformare.
Pentru că nu poate accepta că relația ei s-a transformat într-una toxică, victima îi găsește scuze și justificări partenerului și caută strategii prin care să elimine acest disconfort cauzat de contradicția dintre ce gândește și ceea ce experimentează.
Continuă să considere că abuzurile sunt scăpări de moment, puse pe seama stresului cu care partenerul se confruntă. În aceeași categorie de scuze intră și viața grea sau copilăria nefericită pe care abuzatorul spune că a avut-o, astfel încât victima începe să simtă milă față de el, să îi justifice comportamentele, susținând că nu e vina lui că a ajuns așa.
Scăparea vine cu ajutor din afară
Ulterior, apare confuzia cauzată de succedarea momentelor de teroare cu cele de afecțiune demonstrativă, speranța că totul va reveni la cum era înainte, iar stima de sine, încrederea în sine și în propriile capacități cognitive și decizionale scad pe măsură ce frica și abuzurile cresc.
Vulnerabilitatea și stresul incredibil în care ajunge să trăiască o determină pe victimă să întărească legătura afectivă bolnăvicioasă deja formată. Deși i se pare imposibil să iasă din acest cerc vicios, victima are o soluție sigură, și anume să caute ajutor. Fie în propria familie, fie la instituții specializate, fie la psihologi. Într-adevăr, de una singură este aproape imposibil să iasă din infern. (L.P.)
Lucreția Pop
(Sursa foto: pixabay.com)
