România - Olanda, în optimile EURO 2024

Distribuie pe:

Tricolorii vor da în optimile EURO 2024 peste naționala Olandei, care a încheiat grupa D pe locul al treilea, în spatele Austriei și Franței. În cele trei meciuri jucate până acum la turneul final din Germania, batavii au câștigat cu Polonia, scor 2-1, au remizat alb cu Franța și au cedat în fața Austriei, scor 2-3. Meciul România - Olanda, în optimile EURO 2024, va avea loc marți, de la ora 19:00, la München, unde tricolorii s-au impus cu 3-0 în primul meci din grupe, în fața Ucrainei. 815 milioane de euro valorează lotul naționalei Olandei, conform transfermarkt.com. Xavi Simmons este cel mai scump jucător din lot, cu o cotă de piață de 80 de milioane de euro. România și Olanda s-au mai întâlnit o singură dată la un turneu final. În 2008, la Campionatul European, batavii s-au impus cu 2-0 prin golurile marcate de Huntelaar și van Persie. Ultima întâlnire directă dintre cele două datează din noiembrie 2017, când Olanda a câștigat cu 3-0, pe Arena Națională, într-o partidă amicală.

Optimile de finală ale EURO 2024!

Naționala României va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din München, de la ora 19.00.

Programul optimilor de finală:

Sâmbătă 29 iunie

Elveția - Italia (Berlin, 19:00)

Germania - Danemarca (Dortmund, 22:00)

Duminică 30 iunie

Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen, 19:00)

Spania - Georgia (Köln, 22:00)

Luni 1 iulie

Franța - Belgia (Dusseldorf, 19:00)

Portugalia - Slovenia (Frankfurt, 22:00)

Marți 2 iulie

România - Olanda (München, 19:00)

Austria - Turcia (Leipzig, 22:00)

Lasă un comentariu