O altfel de încheiere a anului școlar la Școala Gimnazială Nr. 7 din Tg. Mureș

Distribuie pe:

Fiecare sfârșit de an școlar reprezintă, după cum se știe, un moment de bilanț. E un moment în care analizăm, adunăm și scădem... cele bune și cele rele. Și sperăm ca rezultatul să fie unul pozitiv. În cadrul festivităților de încheiere a anului școlar se premiază performanța academică, în prim plan fiind rezultatele deosebite obținute de elevi la învățătură și la disciplină.

Și, totuși, nu trebuie să uităm faptul că, dincolo de lecții, teme, concursuri și olimpiade, școala e un spațiu al devenirii sau, în cuvintele filozofului Constantin Noica, este ,,locul unde se creează stări de spirit”. Trecând prin școală, omul se identifică cu imaginea sa din viitor, conturându-și valorile și personalitatea. Iată de ce, la Școala Gimnazială Nr. 7 din Tg. Mureș, finalul anului școlar s-a dorit a fi un moment de sărbătoare a întâlnirii cu sinele.

Devenit o tradiție a școlii noastre, Festivalul Copilăriei, ajuns la a șasea ediție, oferă elevilor un cadru de exprimare a talentului, a dorinței de afirmare și de recunoaștere a valorii. Astfel, pe scena Centrului Cultural ,,Mihai Eminescu” din Tg. Mureș, fiecare clasă din școală a avut ocazia să se prezinte printr-un moment reprezentativ. Fie că a fost vorba despre secvențe artistice de poezii, cântece sau dansuri populare, moderne și chiar acrobatice, de mici piese de teatru, puse în scenă cu pasiune și creativitate, de manifestări ale talentului, precum rezolvarea cubului Rubik într-un timp record sau chiar de demonstrații sportive inedite în stil wushu, scopul a fost unul comun: dorința de afirmare. Elevii școlii noastre au înțeles că școala înseamnă nu doar a ști, ci și a fi mai mult.

În acest context, punctul culminant al spectacolului a fost premierea celor mai merituoși elevi, nominalizați de cadrele didactice de la fiecare disciplină în parte. Originalitatea constă în faptul că titlul de “Elevul Anului” este o distincție unică, fiind acordată unui elev care a demonstrat excelență la o materie pe întreg parcursul anului școlar, nu numai printr-un rezultat remarcabil obținut la un concurs sau la o olimpiadă, ci și prin progresul în sine, demonstrat de-a lungul orelor, prin conștiinciozitate, implicare și pasiune.

În final, iată cum, încheierea anului școlar, poate marca o încununare a parcursului, dar și un punct de început, școala devenind astfel o ,,nebănuită treaptă”, cum ar spune poetul Lucian Blaga, între copilărie și maturitate, prezent și viitor, pe lungul drum al cunoașterii și al autocunoașterii.

Consilier educativ, prof. Adriana Vaivodă

Lasă un comentariu