Externe * Externe * Externe

Distribuie pe:

Papa Francisc avertizează împotriva legalizării drogurilor și afirmă că traficanții sunt “asasini”

Papa Francisc s-a pronunțat miercuri împotriva legalizării drogurilor și i-a denunțat pe traficanții de droguri numindu-i “asasini”, făcând, totodată, apel la ajutor și sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters.

“O reducere a dependenței de droguri nu se obține prin liberalizarea consumului de droguri - aceasta este o iluzie - așa cum a fost propus, sau așa cum este deja implementat, în unele țări”, a declarat papa Francisc în fața mulțimii de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru din Roma în timpul audienței sale săptămânale.

“În același timp, totuși, să ne amintim că fiecare dependent are o poveste personală unică și că trebuie să fie ascultat, înțeles, iubit și, în măsura în care este posibil, vindecat și purificat”, a adăugat suveranul pontif cu ocazia Zilei internaționale de combatere a drogurilor, desemnată de Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, nu a făcut nicio distincție între așa-numitele droguri “ușoare”, cum ar fi marijuana, care a fost legalizată pentru uz recreativ în mai multe țări și în unele state americane, și cele “dure”, cum ar fi heroina și cocaina.

“Nu putem ignora intențiile și acțiunile malefice ale vânzătorilor de droguri și ale traficanților. Ei sunt asasini”, a adăugat liderul de la Vatican.

Papa Francisc, care este originar din Argentina, a condamnat, de asemenea, “impactul distructiv” al producției de droguri asupra mediului înconjurător, afirmând că acesta este `din ce în ce mai evident, de exemplu, în bazinul Amazonului' din America Latină.

Fostul președinte elvețian, Alain Berset, va conduce Consiliul Europei

Fostul președinte elvețian, Alain Berset, va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marți seara s-a impus în două tururi de scrutin în fața estonianului Indrek Saar și a belgianului Didier Reynders, relatează DPA.

Acesta își va prelua mandatul la 18 septembrie, în urma votului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului din orașul francez Strasbourg.

Înființat în 1949, Consiliul Europei este o organizație internațională cu sediul în orașul francez Strasbourg. Acesta este alcătuit din 46 de state europene.

Scopul său este de a promova democrația și de a proteja drepturile omului și statul de drept în Europa. Una dintre principalele sale realizări este Convenția europeană a drepturilor omului.

Până la sfârșitul anului 2023, Berset a fost membru al guvernului elvețian, timp de 12 ani, în calitate de ministru de interne și ministru al sănătății.

Membrii guvernului, în număr de șapte, alternează în funcția de președinte al Confederației Elvețiene, în plus față de ministerul lor, timp de un an la rând.

Berset este politolog și economist.

Angajamente de securitate ale UE pentru Kiev: Zelenski, așteptat la summitul european de joi

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi prezent joi, la summitul european de la Bruxelles, unde urmează să fie semnat un acord privind “angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene față de Ucraina, a anunțat marți Palatul Elysee, potrivit AFP.

“Președintele Zelenski va fi acolo în deschiderea Consiliului UE pentru discuțiile cu privire la Ucraina și în special pe tema angajamentelor de securitate”, a explicat președinția franceză, amintind că blocul celor 27 de țări membre își are propriile `angajamente de securitate” pentru a ajuta Kievul în fața Rusiei, în plus față de acordurile bilaterale ale mai multor state membre, între care și Franța.

Potrivit responsabililor europeni, un acord asupra acestor garanții de securitate ale UE a fost aprobat de țările membre și urmează să fie semnat joi.

Un proiect de text consultat de AFP arată că Uniunea Europeană caută să continue să finanțeze livrările de arme către Kiev, să mențină instruirea soldaților ucraineni și să intensifice eforturile pentru a întări industria de apărare a acestei țări.

Dar documentul nu include niciun angajament concret cu privire la un nou ajutor din partea UE.

La fel ca în cazul altor înțelegeri, o clauză stipulează că UE ar consulta Ucraina în termen de 24 de ore în cazul unei “viitoare agresiuni” a Rusiei.

Președintele Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski semnaseră la jumătatea lunii februarie la Palatul Elysee un acord bilateral cu privire la sprijinul francez pentru Ucraina. Germania, SUA, Marea Britanie și numeroși alți aliați occidentali ai Kievului au încheiat de asemenea pacte de sprijin similare.

Ucraina a prezentat aceste acorduri drept o cale spre aderarea la UE și NATO. Aceste inițiative fuseseră anunțate în cursul unui summit al NATO anul trecut pentru a liniști Ucraina după ce un calendar precis pentru a se alătura Alianței îi fusese refuzat.

Prezența liderului ucrainean la summitul de joi de la Bruxelles intervine la două zile după deschiderea negocierilor de aderare între UE și Ucraina, o etapă calificată drept `istorică' atât de Kiev, cât și de Bruxelles.

Lasă un comentariu