Călătorie în timp…

Distribuie pe:

Toți călătorim în timp cu amintirile de când am venit în această lume, de când am deschis ochii și până îi închidem pentru ultima oară, când o părăsim cu bucuriile și tristețile ei și ale noastre. E momentul când plecăm în spațiu, în lumea de dincolo de stele, unde numai sufletul ajunge, lăsând trupul în pământul din care ne-a modelat Dumnezeu, cu porunca interzisă de a o încălca, pe care Eva și Adam au încălcat-o ispitiți de șarpe, de îngerul transformat de Dumnezeu în diavol pentru că s-a crezut egalul Lui.

Acest păcat făcut de Adam și Eva continuă să-l facă majoritatea oamenilor în tot timpul vieții, crezându-se nemuritori. Uitând de acest păcat, prea mulți dintre oameni încalcă porunca dată de Dumnezeu prin fiul lui, Iisus Hristos, de a-și iubi aproapele, de a-l ajuta, de a nu-l urî pentru că ar avea mai mulți arginți decât el și că nu se lasă manipulat după voința lor.

Toate aceste păcate și nelegiuiri au loc și în zilele noastre, când miliarde de oameni suferă de foame, sunt obligați să-și părăsească casa, țara pentru a scăpa de cei care îi ucid pentru a le lua pământul și bogățiile lui. Cine sunt acești barbari, demoni care doresc cu orice preț să stăpânească lumea? Miliardarii care vor să stăpânească totul, să supună și să dispună de oameni ca de o turmă de oi. Toți acești sataniști (globaliști) “uită” că și ei sunt muritori, că au venit în lume fără nimic, că atunci când le va suna ceasul, când Dumnezeu îi va chema la El, vor pleca fără nimic așa cum au venit în lume, sufletul se va duce la Judecata cea dreaptă făcută de Iisus Hristos, iar trupul închis într-un sicriu va fi îngropat în pământul din care l-a făcut Dumnezeu pe om.

Dumnezeu și-a trimis Fiul pe pământ, l-a lăsat să fie judecat și răstignit pe cruce de oameni pentru a le șterge păcatul făcut de Adam și Eva, dându-le viață veșnică. Dumnezeu L-a lăsat pe Iisus Hristos să fie răstignit pe cruce pentru a le reda oamenilor nemurirea sufletului.

Dumnezeu va pedepsi întreaga omenire pentru încălcarea Poruncilor Lui, așa cum a mai făcut-o de câteva ori, deoarece nu a înțeles, mânată de sataniști, că și-a jertfit Fiul prin răstignire pe cruce pentru a salva de la moarte și a le reda oamenilor nemurirea sufletului. Aceiași oameni care nesocotesc și acum, mânați de îndemnul diavolului de a stăpâni lumea prin a o reduce de la 8 miliarde la 2,5 miliarde prin epidemii, războaie, arme sofisticate - chiar prin folosirea bombei atomice, neinteresându-i că vor transforma Pământul în cenușă, într-un pustiu.

Miliardari globaliști, ca și oamenii Planetei Albastre, treziți-vă până nu e prea târziu!

Oamenii de știință din mai multe țări și zone de cercetare, care au urmărit și urmăresc exploziile din soare, mai ales din 2015 încoace, an de când au observat că acestea sunt tot mai puternice, apogeul va fi în 2025-2026. Ele au avut și au efecte dezastruoase pentru Pământ și locuitorii lui, furtuni care au distrus zone imense de pe toate continentele, prin tornade, inundații, secetă, vânturi însoțite de ploi, ca și temperaturi ce pârjolesc totul. Nu este exclus, susțin cu argumente oamenii de știință, ca în 2025, în soare să se producă o asemenea explozie mai puternică decât a câtorva sute de bombe nucleare, încât unda de șoc să distrugă Pământul, să omoare miliarde de oameni. Ca urmare, globaliștii care vor mai supraviețui să nu mai fie tentați să reducă (să extermine) populația lumii la 2,5 miliarde, iar cei mai exigenți la 1,5 miliarde.

Ioan Husar

Lasă un comentariu