Cum scăpăm de mahmureala de a doua zi...

Distribuie pe:

Efectele neplăcute ale consumului în exces de alcool ne-au bântuit măcar o dată în viață, iar mahmureala de a doua zi ne trântește ori în pat, ori cu capul pe masă.

Stările fizice pe care ți le dă consumul care depășește cantitatea pe care o poate procesa ficatul variază în funcție de mai mulți factori, dar este, în general, estimată a fi în jurul unei băuturi standard (o doză de bere, un pahar de vin sau un pahar mic de lichior - pe oră), după cum, recomandă experții americani de la Universitatea din Carolina de Nord, citați descopera.ro.

Eliberează compuși inflamatorii

Aceste simptome sunt rezultatul modului în care corpul tău metabolizează alcoolul. Spre deosebire de alte alimente și băuturi, o parte din alcoolul pe care îl bei intră în fluxul sanguin direct prin mucoasa stomacului. Restul trece prin intestinul subțire în ficat, unde enzimele îl descompun. Unul din produsele secundare ale acestui proces este acetaldehida, o toxină care contribuie la inflamația ficatului, pancreasului, creierului, tractului gastro-intestinal și a altor organe.

“Alcoolul provoacă eliberarea de compuși inflamatori în creier și sânge, al căror efect poate dura până când alcoolul este eliminat din corp. Aceiași compuși sunt eliberați în timpul unei infecții și pot provoca simptome asemănătoare gripei, lucru care explică de ce simptomele cele mai comune ale mahmurelii includ greață, dureri de cap, iritabilitate și hipersensibilitate la zgomote și lumină”, explică specialiștii.

Există și prevenire...

Pentru că alcoolul are un efect inflamator asupra corpului nostru, ar fi logic să luptăm cu mahmureala prin alimentarea organismului cu produse antiinflamatoare. În cercetări, au fost analizați doi astfel de agenți antiinflamatori, zinc și niacină (numită și vitamina B3). Acești nutrienți ajută la eliminarea rapidă a etanolului și acetaldehidei, două produse secundare ale metabolizării alcoolului.

Prin urmare, este indicat să consumi alimente bogate în zinc, cum ar fi unele leguminoase (lintea și fasolea, carnea și crustaceele sau alimente care conțin acid nicotinic, cum ar fi peștele, păsările de curte, avocado, arahidele, cerealele integrale și ciupercile).

Totodată, experții au observat că ingerarea oricărui aliment înainte de a bea încetinește absorbția alcoolului în sânge, diminuând astfel simptomele mahmurelii. “Cel mai indicat este să includeți alimente cu un amestec de grăsimi, proteine și fibre, deoarece acestea sunt mai eficiente în încetinirea absorbției alcoolului din stomac”, explică medicii.

Atenuarea efectelor

Vestea proastă pentru băutori este că, în prezent, singura modalitate sigură de a preveni mahmureala este... să nu bei alcool. Orice aliment, nutrient sau supliment care ar putea ajuta la vindecarea mahmurelii este, în cel mai bun caz, o speranță.

Contează și tipul de alcool pe care alegi să îl consumi. Există dovezi științifice că unii oameni sunt sensibili la alți compuși decât alcoolul din anumite băuturi. De exemplu, multe vinuri conțin în exces sulfiți, care pot declanșa dureri de cap și, în consecință, alegerea unui vin cu un conținut mai redus de sulfiți poate ajuta. În mod similar, băuturile tari, precum bourbonul, tind să aibă niveluri mai mari de compuși cunoscuți sub numele de congeneri, ceea ce poate agrava simptomele mahmurelii la unii oameni.

Ajută suplimentele?!

Desigur, ideea unei pastile pe care o poți lua pentru a preveni sau combate mahmureala este foarte bine primită de către cei afectați. O astfel de capsulă a fost testată în cadrul unui studiu din anul 2020, când s-a constatat că suplimentele care conțineau L-cisteină (un aminoacid) ajută la blocarea efectelor acetaldehidei, unul dintre subprodușii alcoolului care provoacă mahmureala. “Cisteina ar putea funcționa transformându-se într-un antioxidant numit glutation, care poate reduce inflamația indusă de alcool în ficat”, concluzionează experții. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu