Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș, la datorie cu efective mărite pe toată perioada minivacanței prilejuite de Rusaliile Ortodoxe

Distribuie pe:

În perioada 22-24 iunie, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș va fi la datorie, cu efective mărite, pentru siguranța cetățenilor și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.

Colegii noștri vor fi prezenți pentru siguranța tuturor și pentru a acorda sprijin, la nevoie, în județele Mureș, Harghita, Alba și Bistrița-Năsăud, în diferite localități unde se vor desfășura evenimente cu ocazia acestei sărbători. Echipajele de jandarmi vor fi prezente în zona desfășurării evenimentelor pentru a acorda sprijin și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Pentru siguranța lor, recomandăm participanților: să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să dea dovadă de vigilență în locurile aglomerate, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să desfășoare activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens, iar dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să ceară sprijin echipajelor aflate în dispozitivul de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Vă dorim o minivacanță plăcută și în siguranță!

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Lasă un comentariu