5% din taxele plătite de studenții străini se virează Ministerului Învățământului

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 568 din 18 iunie 2024, a fost publicat Ordinul nr. 4.694/2024 privind virarea de către instituțiile de învățământ superior de stat a procentului de 5% din sumele încasate de la studenții și cursanții străini către Ministerul Educației (ME).

Potrivit actului normativ, plata se efectuează semestrial, în valută, de către instituțiile de învățământ superior de stat către ME.

Astfel, instituțiile de învățământ superior de stat efectuează plățile până la data de 15 iulie, pentru sumele încasate în semestrul I al anului financiar curent, și până la data de 25 ianuarie, pentru sumele încasate în semestrul al II-lea al anului financiar precedent.

Eventualele sume achitate peste taxele de școlarizare datorate de studenții și cursanții străini vor fi restituite acestora integral de către instituția de învățământ superior de stat în cauză, iar suma ce urmează a fi transferată ME se diminuează cu suma calculată reprezentând 5% din suma restituită studenților și cursanților străini.

Sumele încasate la nivelul ME sunt utilizate de acesta în baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat în acest scop.

Ordinul nr. 4.694 a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2024. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu