MUZICĂ ÎN PERIMETRU - DORU ȘI ANDREI – ACUSTIC (THE MONO JACKS) @ CASA APEI

Distribuie pe:

Primul concert din cadrul celei de-a patra ediții a proiectului cultural Muzică în Perimetru, implementat de organizația culturală facem, va fi unul cu adevărat memorabil! Acesta va avea loc la Casa Apei din Târgu Mureș, alături de un duo de excepție, Doru Trascău (voce, chitară) și Andrei Zamfir (chitară) de la The Mono Jacks. Sâmbăta aceasta, pe data de 22 iunie 2024, ei vor urca pe scenă pentru a vă oferi o seară plină de muzică bună și emoție autentică.

Organizarea unui eveniment cultural într-un spațiu neconvențional, unde concertele nu sunt de obicei găzduite, aduce o notă de originalitate și surpriză, fiind o inițiativă de care comunitatea târgumureșeană are cu adevărat nevoie pentru a diversifica și revitaliza viața culturală locală.

Proiectul cultural Muzică în Perimetru a luat naștere din dorința de a celebra arta, arhitectura și valorile locale. Acesta își propune să aducă în prim-plan clădirile de patrimoniu din Târgu Mureș prin organizarea unor concerte unice în interiorul acestor spații istorice, oferind astfel o experiență culturală inedită.

Cunoscuți ca fiind una dintre cele mai apreciate și prezente trupe de rock alternativ din România, The Mono Jacks și-au început călătoria muzicală acum 16 ani, muzica lor creând o conexiune plină de emoție, ca un refugiu în care să ne regăsim.

Cu o combinație distinctivă de sunete alternative rock, influențe post-punk și indie, și versuri introspective, The Mono Jacks creează o atmosferă captivantă și autentică. La concert, publicul se poate aștepta la o seară plină de energie, emoție și momente de introspecție, toate sub semnătura inconfundabilă a trupei.

Pe lângă concertul susținut de The Mono Jacks, evenimentul va include o varietate de activități și experiențe culturale. Printre acestea se numără atât tururi ghidate ale muzeului și ale locației, cât și zona de chill & vinyl pentru cei care doresc să se relaxeze într-o atmosferă plină de muzică și bună dispoziție, sub cerul deschis.

Accesul la eveniment se face începând cu ora 17:00, în limita locurilor disponibile.

Intrarea este liberă!

Proiect organizat de Asociația ASCOOLT, în colaborare cu Organizația Culturală facem.

Proiect co-finanțat de către Municipiul Târgu Mureș, în urma câștigării concursului de proiecte pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale pe anul 2024.

Lasă un comentariu