La Târgu-Mureș, “RUGĂCIUNE, BUCURIE, VACANȚĂ”

Distribuie pe:

Zilele trecute, aproximativ 100 de elevi și cadre didactice din municipiul Târgu Mureș și din împrejurimi s-au reunit în Cetatea Medievală din urbea târgumureșeană pentru a sărbători finalizarea cu succes a anului școlar.

Desfășurată sub genericul “Rugăciune, bucurie, vacanță!”, întâlnirea a integrat o serie de activități recreativ-educative și distractive în aer liber (ateliere de origami, pictură, jocuri de societate și jocuri sportive, traseu aplicativ cu obstacole), prin intermediul cărora s-a urmărit crearea unei zile a bucuriei, a “eliberării” de sarcinile curriculare cotidiene și a pregătirii pentru vacanța care bate la ușă. De asemenea, au avut loc discuții cu caracter cultural-catehetic, tinerii primind o serie de sfaturi duhovnicești cu privire la petrecerea timpului liber cu folos în perioada ce va urma.

În acest sens, s-a discutat cu micii creștini despre rugăciune, ca mod de comunicare cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi. Totodată, tinerii au fost îndrumați înspre alegerea unui Sfânt protector, care să le fie mijlocitor înaintea Tatălui Ceresc, și a avut loc o scurtă tâlcuire a rugăciunii “Îngerașul”. Astfel, au exersat modul de înaintare a rugăciunii către Dumnezeu, aducând completări “îndreptarului duhovnicesc pentru vacanță” întocmit chiar de ei în cadrul întâlnirilor din anii precedenți, care vizează modul în care trebuie să practicăm rugăciunea, cercetarea sufletului (prin participarea la sfintele slujbe, spovedanie și împărtășanie), postul și milostenia, chiar și atunci când ne aflăm departe de casă și de locurile familiare. La final, tinerii au vizitat “Căsuța Păpușilor Ancuței” din Cetatea Medievală, unde au putut admira o expoziție impresionantă ce conține peste 700 de păpuși din porțelan, frumos costumate în port popular și haine de epocă, realizate chiar de doamna Anca Chindea, artist popular. Pentru implicarea de care au dat dovadă în cadrul activității, dar și pe parcursul anului, tinerii creștini au fost recompensați cu pizza și limonadă.

Când spunem vacanță, ne gândim la relaxare, bucurie, bună dispoziție și libertate. Iar pentru că ne dorim ca Hristos, Arhiereul Veșnic, să facă parte din planurile tinerilor învățăcei și pentru următoarele 2-3 luni, să nu uite de unicul prieten adevărat, care Și-a dat viața pentru mântuirea sufletelor noastre, nici în vacanță și să nu ia “vacanță” de la rugăciune, atelierele desfășurate au avut rolul de a le oferi câteva repere în ceea ce privește activitățile de recreere și socializare, care le vor ocupa timpul liber în mod constructiv. De asemenea, au fost subliniate câteva principii moral-duhovnicești care nu trebuie neglijate/ abandonate, chiar dacă sunt perioade în care ieșim din rutina cotidiană.

Activitatea “Rugăciune, bucurie, vacanță!”, aflată la cea de-a III-a ediție, este o inițiativă a Structurii de tineret pentru județul Mureș din cadrul Departamentului de tineret și Biroului de cateheză al Eparhiei Alba Iuliei. Aceasta se derulează în cadrul protocolului de colaborare școală - biserică, prin intermediul căruia se urmărește oferirea unei alternative frumoase de petrecere a timpului liber, mai ales în contextul actual, în care tehnologia ocupă tot mai mult “spațiu” în viața tinerilor. De asemenea, se dorește apropierea tinerilor de biserică, de învățătura ortodoxă și de dreapta-viețuire, conlucrând astfel, clerici, cadre didactice și specialiști care activează în diverse domenii de activitate, la formarea completă și corectă a tinerei generații care va guverna societatea de mâine. În cadrul întâlnirilor noastre, participanții au oportunitatea de a-și scrie propria poveste de succes, cu ei înșiși în calitate de protagoniști.

Activitatea s-a realizat sub blânda îndrumare a doamnelor prof. înv. primar Dorina Pop și Angela Cătană, de la Grădinița “Paradisul Copilăriei” Târgu Mureș, respectiv a doamnei prof. Carmen Nicoară (director), de la Școala Gimnazială Petelea.

Pr. Silviu Jimborean Inspector de tineret pentru județul Mureș

Lasă un comentariu