Tinerețea și, în general, aspectul tineresc, sunt asociate cu puterea, vitalitatea, fertilitatea, cu posibilitatea de a face bani, de a ne descurca mai bine, de a fi respectați și apreciați.
Așadar, încercăm din răsputeri să ascundem semnele îmbătrânirii pentru cât mai mult timp, ca să ne păstrăm statutul de oameni tineri și puternici.
Viața trece...
Totuși, frica de îmbătrânire apare încă din maturitate (40 - 50 de ani), așa-zisa vârstă de mijloc, când oamenii își pun întrebări despre sensul și scopul vieții lor. Apar primele semne de îmbătrânire fizică (pierderea potenței la bărbați și sfârșitul anilor reproductivi la femei, ridurile și firele albe). Deși este o etapă firească, la fiecare individ se manifestă altfel.
Psihologii, citați de g4media.ro, consideră că, de multe ori, criza de maturitate începe cu un moment copleșitor, când oamenii devin conștienți de faptul că... viața trece.
Cei care au făcut alegeri nefericite și au o viață nesatisfăcătoare simt că au o mare problemă, iar timpul este finit pentru a o rezolva. Ei văd că nu și-au realizat obiectivele, nu și-au asumat riscuri sau nu au job-ul visat în adolescență. Dar și cei care sunt bine și care și-au realizat visurile simt că trebuie încă să arate și să demonstreze că mai pot. Așa că, indiferent de alegerile pe care le-am făcut, în sufletul nostru se insinuează frica de îmbătrânire.
Cum se manifestă
Psihologii susțin că, în contextul vieții moderne, cu o presiune socială ridicată, uneori cu așteptări nerealiste legate de frumusețea fizică și despre propria fericire, cu dorințe și obiective neîmplinite, ne regăsim în momentul de criză, când înțelegem că a trecut timpul peste noi și pentru noi.
Astfel, încet, încet, se instalează o serie de stări necunoscute, cum ar fi emoții confuze și contradictorii (de furie, vină, plictiseală, depresie sau anxietate). De multe ori, ne dorim să revenim la tinerețe (cu mintea și experiența de acum) sau de a lua viața de la capăt.
Uneori, aceste emoții duc la mai multe reacții extreme, comportamente complet noi, apărute de nicăieri, cum ar fi abuzul de alcool sau droguri, jocurile de noroc, aventuri ocazionale, divorțul și alegerea de parteneri mult mai tineri, frecventarea cluburilor, haine diferite, specifice vârstelor tinere, vopsitul părului, schimbat job-ul, mersul pe motocicletă, practicarea alpinismul sau a altor sporturi extreme, pentru a demonstra că suntem tineri.
Fuga de sinele autentic
Criza vârstei de mijloc este perioada în care alegem să nu mai rămânem în locurile, situațiile sau cu persoanele a căror prezență ne reamintește constant că timpul trece. Frica de îmbătrânire se manifestă, deseori, ca o fugă de sinele autentic, în căutarea unei versiuni proprii, care (sperăm noi) ne-ar aduce mai multă împlinire. Însă, în timp ce redescoperirea și chiar reinventarea propriei vieți sunt abilități sănătoase și utile, dacă acestea sunt guvernate de frică, ne vor îndepărta de propria autenticitate, rănindu-i pe cei din jur și, în final, pe noi înșine.
Suntem terorizați de frica de a deveni indezirabili, de frica de boală, de durere și de suferință, întrucât sistemul nostru imunitar nu mai este la fel de puternic, făcându-ne mai vulnerabili la boli precum cele de inimă, cancerul și demența. La toate acestea, se adaugă frica de pierderi, care pot fi interpersonale, fizice sau cognitive. Este posibil să participăm la mai multe funeralii ale membrilor familiei și prietenilor, ceea ce reprezintă pierderi personale foarte grave.
Însă, teama de moarte este teama supremă a tuturor, gândindu-se că vor pierde nunți, botezuri, absolviri sau alte evenimente, că nu își vor vedea nepoții crescând și altele. Este important să reținem că îmbătrânirea este un proces care le este refuzat multor persoane, prin urmare noi, norocoșii, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment și aspect adus de îmbătrânire.
Un privilegiu...
Cu toate aceste frici dezvoltate la vârsta de mijloc, un studiu al cercetătorilor americani de la prestigioasa Universitate Harvard a constatat că înaintarea în vârstă le atenuează oamenilor de peste 70 de ani aceste temeri, întrucât ei ajung la un fel de înțelepciune obiectivă, prin care se simt privilegiați că au ajuns la bătrânețe, spre deosebire de alții... Devin recunoscători pentru tot ceea ce le-a dăruit viața, se bucură de lucruri simple și acceptă trecerea spre altă dimensiune cu demnitate. De fapt, acceptă că totul pe lumea aceasta pământeană este trecător și că nu are niciun rost să se revolte.
Mii de generații au dispărut înaintea lor (încă nu se știe unde), dar tot mii de generații nu au aflat nici de ce sufletele lor au ales să se întrupeze în această lume. Încet, încet, aflarea misterului “de dincolo” devine, odată cu înaintarea în vârstă, o dorință atât de puternică, încât neutralizează orice teamă de moarte, mai ales că, într-o proporție copleșitoare, ultimele cuvinte ale muribunzilor se referă la faptul că “se întorc acasă”... (L.P.)
Lucreția Pop
(Sursa foto: pixabay.com)
