Kievul este dispus să poarte, chiar mâine, “discuții de pace” cu Rusia dacă Moscova se retrage de pe întreg teritoriul ucrainean, a declarat președintele Volodimir Zelenski după încheierea summitului pentru pace, desfășurat în Elveția, la finele săptămânii trecute, cu participarea a peste 90 de țări și organizații internaționale.

El a precizat, însă, că președintele rus Vladimir Putin nu va pune capăt războiului și că trebuie oprit “în orice mod putem”, fie prin mijloace militare sau diplomatice, notează BBC.

Ajutorul occidental nu a fost suficient pentru a câștiga războiul, dar summitul a arătat că sprijinul internațional pentru Ucraina nu slăbește, a adăugat Zelenski.

Întâlnirea s-a încheiat cu adoptarea unui document final care a atribuit, fără echivoc, Rusiei suferința și distrugerea pe scară largă provocate de război.

Cu toate acestea, mai multe țări participante, inclusiv India, Africa de Sud și Arabia Saudită nu l-au semnat.

Summit-ul a avut ca scop crearea celui mai larg sprijin posibil pentru un proces care ar putea ajuta la încheierea războiului din Ucraina.

Rusia nu a fost invitată, iar cel mai mare susținător al său, China nu a fost prezentă, ceea ce i-a determinat pe unii să pună la îndoială rostul evenimentului.

Unii dintre cei adunați în stațiunea elvețiană Bürgenstock nu au fost cei mai apropiați susținători ai Ucrainei, inclusiv Arabia Saudită, al cărei ministru de externe a avertizat că Ucraina va trebui să facă compromisuri dificile, și Kenya, care s-a pronunțat împotriva sancțiunilor recente împotriva Rusiei.

Documentul final solicită restabilirea controlului ucrainean asupra centralei nucleare Zaporojie, care este, în prezent, ocupată de Rusia.

De asemenea, se face referire la invazia Rusiei drept “război”, o etichetă pe care Moscova a respins-o.

Cele mai controversate subiecte, precum statutul terenurilor aflate sub ocupația rusă, vor fi lăsate pentru mai târziu.

Adresându-se jurnaliștilor, Zelenski le-a mulțumit liderilor mondiali care au participat, spunând că este recunoscător că, prin prezența lor, au dat dovadă de independență, în ciuda presiunilor din partea Rusiei.

“Acest summit spune că sprijinul internațional pentru Ucraina nu slăbește”, a spus el, menționând că state care nu erau implicate anterior în eforturi diplomatice s-au alăturat procesului.

“Rusia poate începe negocierile chiar mâine, dacă se retrage din teritoriile noastre”, a spus el, precizând că nu vede în China un inamic al Ucrainei: “Respectăm China și integritatea ei teritorială, dorim ca China să facă același lucru pentru noi”, a spus el, cerând Beijingului să se angajeze serios în dezvoltarea propunerilor de pace.

“Era de așteptat ca toate delegațiile să susțină o declarație finală de condamnare a invaziei Rusiei, dar cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat duminică jurnaliștilor că declarația nu va fi susținută în unanimitate”, menționează sursa citată.

Rusia a descris evenimentul din Elveția drept o pierdere de timp, iar vineri președintele Vladimir Putin a declarat că va fi de acord cu o încetare a focului dacă Ucraina își retrage trupele din cele patru regiuni pe care Rusia le ocupă parțial și pe care pretinde că le-a anexat.

Liderii occidentali participanți la summit au respins cu fermitate propunerea lui Putin. Premierul italian Giorgia Meloni a descris-o drept “propagandă”, iar prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, l-a acuzat pe Putin că “a rostit o narațiune falsă despre disponibilitatea sa de a negocia”.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că liderul rus nu a exclus discuțiile cu Ucraina, dar a adăugat că “vor fi necesare garanții pentru a le asigura credibilitatea și că dl Zelenski nu poate participa”, notează BBC, în timp ce Reuters observă că “niciuna dintre țările participante la summit nu și-a manifestat disponibilitatea de a găzdui o viitoare astfel de întâlnire”. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un răspuns