Baza sportivă din comuna Gheorghe Doja, în “Mica Elveție”, denumită si Țara Morcovilor, județul Mureș, găzduiește, până la finalul lunii iunie, competiția Cupa “Puiul de Crăiești” la fotbal, aflată la cea de-a VI-a ediție. Sâmbătă, 15 iunie, competiția este rezervată fotbalului feminin, pentru categoriile de vârstă 2008, 2011 și 2013. La turneu participă echipele ACS Târgu Mureș, Gloria Bistrița, Alma Sibiu, Flacăra Bucovinei, Kids Tampa Brașov și Athletic Șura Mare. Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Viitorul Ungheni Cristești, al cărui președinte este prof. Cristian Duran, având ca și partener oficial “Puiul de Crăiești”, alături de Primăria și Consiliul Local Gheorghe Doja. Ca și la precedentele ediții, toți participanții vor fi câștigători, fiind premiați cu medalii și trofee. Turneul se desfășoară sub egida “Să crezi mereu în visul tău!”, fiind o competiție de formare pentru tinerii jucători și tinerele jucătoare, fără presiune în joc.