Concertul din 13 iunie 2024, de la Filarmonica târgumureșeană, s-a desfășurat sub semnul destinului tragic, având un program alcătuit din lucrări cu această tematică, din creația compozitorilor Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms și Franz Schubert.
Ideea, frecvent abordată în muzică, aceea a destinului, a sorții implacabile, poartă pecetea distinctă a fiecărui creator, potrivit personalității sale. Un exemplu elocvent al luptei cu această forță o regăsim la Beethoven, în spiritul lui, al omului biruitor, sau cel puțin potrivnic, neîmpăcat cu linia de existență dinainte trasată, caracteristică pe care a insuflat-o în multe din compozițiile sale.
Secolul al XIX-lea, veacul romantic, în care creatorii au pus accent pe trăirile interioare, a dezvoltat intens acest subiect ce oferă prilej de reflecție asupra vieții, de pătrundere în ungherele conștiinței.
În prima parte a serii, am ascultat Fantezia simfonică „Fatum" (Soartă), de Ceaikovski, o lucrare cu un puternic dramatism, ce descrie lupta zadarnică a omului contra destinului care îl va înfrânge în final, moment redat sugestiv de bubuitul puternic al gongului în nuanța fortissimo a întregii orchestre.
Cea de a doua lucrare prezentată, „Schicksalslied" (Cântecul destinului), de Brahms, oferă o altă față a antagonismului om-soartă. Cu un profund conținut filosofic, ne vorbește despre lumea ideală aflată sub ocrotirea divinității, în contrast cu viața reală, crudă, nemiloasă a omului.
Lucrarea pentru cor și orchestră, inspirată de poemul cu același nume de Friedrich Hölderlin, în care sfera de existență a zeilor apare ca o imagine a speranței omului, în opoziție cu suferința acestuia și căderea lui în necunoscut, aduce în final, prin muzica lui Brahms, un licăr de nădejde, o rază de lumină care atenuează întunericul înfricoșător.
După pauză, s-a interpretat Simfonia nr. 4 în do minor de Schubert, supranumită „Tragica" de însuși compozitorul ei, ale cărei prime pagini ne introduc într-un univers de tristețe și resemnare, dar care pe parcurs se înseninează, relevând sensibilitatea autorului în cantabilitatea melodiei ce îi consacră stilul muzical.
La pupitrul orchestrei l-am urmărit pe Anton Shaburov, deosebit de expresiv în gestul dirijoral, contopit parcă cu materia sonoră pe care o recompune de fiecare dată cu știința precisă a construcției în amploarea ei, dar și în șlefuirea detaliilor, în evidențierea punctelor nodale din partitură ce dau caracter întregului.
Corul Mixt, pregătit de Albert Zsuzsa Katalin, o tânără muziciană cu studii de dirijat absolvite la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca, la clasa profesoarei Mihaela Cesa-Goje, aceasta din urmă, artistă cunoscută publicului târgumureșean, a avut o excelentă evoluție, perfect integrat în dinamica lucrării brahmsiene, alături de Orchestra Simfonică, la rândul ei, cu o foarte bună interpretare a întregului program.
Am ascultat o muzică frumoasă în această seară care, în pofida sobrietății mesajului, dezvăluie o mare bogăție de sentimente și frământări inerente vieții omenești.
Carmen Mihăescu Foto: Veress Szabolcs
