Deși în ultimii ani, relațiile dintre nurori (gineri) și soacre s-au mai modernizat, prin estomparea diferențelor între generații, nu puține sunt cuplurile tinere care se plâng încă de soacre prea băgăcioase în viața lor, afectând negativ dinamica noii familii.

Dr. Ursula Sandner, psiholog și psihoterapeut, doctor în științe sociale, explică pe site-ul putereamintii.ro cum reunoaștem o soacră intruzivă sau acaparatoare și ce strategii putem aplica pentru a îmbunătăți relațiile cu aceasta.

Cum o recunoști…

Pentru a recunoaște încă de la început o soacră toxică, expertul citat prezintă cele mai comune comportamente ale acesteia, ușor de depistat. Astfel, o soacră intruzivă își face simțită prezența aproape mereu, se implică constant în viața ta și a familiei tale, încearcă să controleze diverse aspecte ale vieții voastre, inclusiv felul în care alegeți să vă creșteți copiii și felul în care vă ocupați de treburile gospodărești.

Oferă sfaturi nesolicitate, face vizite neanunțate sau își impune prezența fără să țină cont de programul și nevoile voastre. Se amestecă în luarea deciziilor celor doi parteneri, își impune punctul de vedere și se supără dacă nu se face după voia ei. Nu respectă spațiul și intimitatea și are tendința de a invada în mod frecvent spațiul personal al cuplului. Apare la ușă fără să anunțe, vă scotocește prin dulapuri, face modificări în casă fără să întrebe, critică frecvent nora sau ginerele și consideră că nimeni nu poate face lucrurile așa cum trebuie în afară de ea.

Nu te respectă și nu te tratează ca pe un adult, ci se comportă cu tine, dar și cu partenerul tău, ca și cum ați fi niște copii incapabili, care trebuie să fie ghidați pas cu pas, deși nu ați cerut acest lucru. Face ca orice situație să fie despre ea însăși, dorindu-și să fie mereu în centrul atenției.

Dacă aveți copii, încearcă să fie bunica preferată, făcându-le toate poftele și mofturile, alintându-i și încurajându-i când sunt obraznici sau când vorbesc urât.

Te epuizează, până cedezi…

Dacă lucrurile nu ies după cum vrea ea, va continua să insiste să faci după cum își dorește, până când te vei simți epuizat(ă) și vei ceda. Dacă îi vei răspunde în vreun fel care să o deranjeze câtuși de puțin, va face o mare dramă din asta, se va plânge partenerului tău, te va acuza că ești o persoană rea, lipsită de respect și nepoliticoasă.

Își dorește să aibă ultimul cuvânt, fiind convinsă că are întotdeauna dreptate, pentru că… ea știe mai bine, neuitând să afirme că face totul pentru binele tânărului cuplu. În fața propriului copil se victimizează, se plânge, oftează, stă îmbufnată, refuză să mai mănânce, cică i se face rău dintr-o dată, tocmai pentru că a avut o discuție în contradictoriu.

Apelează la manipulare și șantaj emoțional, induce sentimente de vinovăție și rușine, reproșează că nu este respectată și apreciată pentru câte sacrificii face ea spre binele tânărului cuplu.

În public, o prefăcută…

În schimb, când se află în public, se comportă minunat, este afectuoasă, drăgăstoasă și amabilă, aceasta fiind o manieră prin care încearcă să pară că ea este cea inofensivă și blândă, să le arate celorlalți cât de mult te apreciază și cât de frumos se poartă cu tine. Desigur, atitudinea binevoitoare pe care o afișează nu este decât o mască prin care încearcă să manipuleze mai eficient.

Se așteaptă ca, în calitate de noră sau ginere, să îndeplinești perfect rolurile și sarcinile de pe urma cărora beneficiază fiul(fiica) ei, pe care ea, atât de plină de calități, de valori și de principii, i-a educat perfect. În public, nu se va jena să mintă cât ești de supus(ă) să îi satisfaci copilul, cât de fericit(ă) ești că ai avut șansa să te căsătorești cu un partener crescut de o mamă atât de responsabilă și de minunată ca ea.

Cum scapi…

Dacă v-ați căsătorit din dragoste și vă doriți o viață de cuplu împlinită, încă de la început trebuie să formați o echipă sudată, în care intrușii nu au ce căuta, decât în limitele stabilite de voi.

Odată ce ați discutat și ați ajuns la un consens, este necesar ca amândoi să rămâneți constanți și să vă susțineri reciproc, exprimându-vă într-o manieră respectuoasă, dar fermă și clară, cu ce com-portamente sunteți de acord și ce comportamente vă deranjează la soacră (mamă).

Nu vă lăsați înduioșați sau intimidați de manevrele soacrei de a vă controla viața, dar fiți categorici în refuzul unor comportamente care vă dăunează sau sunt lipsite de respect și care vă perturbă viața.

Sunteți adulți și firesc este ca interacțiunea cu soacra să fie una de la adult la adult, nu de la copil la părinte. Respectul, înțelegerea, răbdarea, simțul umorului și recunoștința arătate soacrei, dar mai ales întâlnirile doar atunci când sunt absolut necesare stau la temelia unor relații sănătoase între cuplurile tinere și mamele partenerilor prea autoritare. Armonia se instalează doar atunci când fiecare își cunoaște locul și “stă în banca lui”. (L.P.) (Sursa foto: freepik.com)

Lucreția Pop

Lasă un răspuns