Având în vedere faptul că preocuparea pentru cultura locală constituie sursă inepuizabilă de inspirație, izvor nesecat, ce n-a fost cercetat și valorificat îndeajuns, în perioada februarie-iunie, la Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu” din Târgu Mureș s-a desfășurat a X-a ediție a Proiectului “Spiritualitate locală”. Activitatea s-a axat pe două coordonate: valorificarea elementelor de spiritualitate locală și evidențierea influenței interculturale la nivelul mentalității colectivităților. S-au înscris școli din nouă județe, din toate regiunile țării.

Concursul propus în cadrul proiectului a vizat ilustrarea cunoștințelor elevilor în domeniul culturii și civilizației locale, a literaturii/istoriei locale. Pentru participare, fiecare echipaj a pregătit o lucrare, ce a cuprins prezentarea scrisă a unui aspect care a evidențiat specificul cultural al unei comunități, raportându-se la două viziuni: un obicei prezentat din punct de vedere folcloric și literar; recenzia unei lucrări luându-se în considerare valoarea literară și istorică; activitatea unei personalități locale care a realizat lucrări istorice și literare/folclorice.

Abordările au putut fi din perspective diferite: literară, istorică, sociologică, folclorică, religioasă, artistică etc. Aspectele vizate au urmărit: prezentarea unor personalități locale din diferite domenii care au contribuit la progresul local; recenzarea unor lucrări literare, istorice, religioase, ale unor autori locali, materiale relevante pentru cultura zonei; identificarea unor particularități de limbaj specifice zonei; prezentarea unor edificii care reflectă spiritualitatea locală; prezentarea unor obiceiuri, sau a unei sărbători locale; evidențierea unor aspecte istorice reprezentative pentru localitatea prezentată; surprinderea unor mentalități specifice zonei: credințe, superstiții; prezentarea unor elemente ce reflectă aspecte de interculturalitate etc.

Proiectul s-a bucurat de finanțare din partea Primăriei Târgu Mureș, care a asigurat materialele necesare bunei desfășurări și premiile pentru câștigători.

Fiecare elev la nivel primar a realizat o creație plastică: pictură, desen (acuarelă, guașe, creion) în orice tehnică. Pentru nivel gimnazial și liceal, concursul “Spiritualitate locală” a cuprins trei probe: prezentarea blazonului propus, care a fost în concordanță cu tema abordată teoretic și cu numele echipajului; prezentarea lucrării teoretice într-o manieră originală: prezentare ppt, film, susținere teoretică, prezentare grafică; prezentarea unui mesaj ce va viza popularizarea unui element de cultură din județ, au precizat inițiatorii.

Lasă un răspuns