“În primul rând mă bucur că prezența la urnele de vot a fost una bună în cadrul acestui scrutin și pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor alegătorilor, indiferent de opțiunea aleasă pe buletinul de vot și, totodată, acest lucru mă responsabilizează și mai mult!
Sprijinul pe care l-am primit și de această dată din partea locuitorilor orașului Ungheni și a celor din satele aparținătoare prin alegerea unei echipe liberale numeroase în cadrul Consiliului Local Ungheni, mă îndeamnă să înțeleg faptul că am primit girul dumneavoastră de a continua dezvoltarea orașului Ungheni, așa cum se cuvine!
Împreună, continuăm proiectele orașului și a satelor noastre aparținătoare!”, a declarat primarul ales al orașului Ungheni, Victor Prodan.
Victor Prodan a obținut aproape 63% din voturile valabil exprimate în orașul Ungheni și în cele din Cerghid, Cerghizel, Morești, Recea, șăușa și Vidrasău.