Oricât de mult ar fi așteptate cifrele de bilanț și oricât de bune ar fi rezultatele PSD Mureș, cel mai important este să înțelegem cu toții dimensiunea încrederii pe care ne-au acordat-o cetățenii care au venit la vot.
De aceea, noi – echipa PSD Mureș, prin toți primarii, consilierii locali și județeni, candidații care au reușit scoruri notabile și toți ceilalți care au muncit în această campanie electorală – MULȚUMIM PENTRU ÎNCREDEREA ACORDATĂ nouă și ne angajăm să respectăm voința cetățenilor.
Vă comunicăm și câteva date statistice:
În capitala de județ, mun. TÂRGU MUREȘ, peste 13.000 de târgumureșeni au ales echipa PSD, obținând astfel 6 mandate de consilier local.
Tendința de creștere a încrederii în social-democrație s-a păstrat și la nivel județean, unde numărul de voturi cu ștampila pe sigla PSD: (peste) 57.300 de voturi în 2024, comparativ cu doar 39.000 în 2020. O creștere importantă de peste 40%.
Deși nu am reușit să avem primar în municipiile din județul Mureș (Târgu Mureș – UDMR, Reghin – UDMR, Sighișoara – UIPS), totuși trebuie menționat că peste tot am înregistrat creșteri semnificative. La Consiliul Județean și la Consiliul local, la Sighișoara, am înregistrat cel mai bun scor dintre toate partidele. Iar la Reghin, o creștere semnificativă față de 2020.
Orașul IERNUT se alătură social-democrației! Luduș, Sărmaș și Iernut – trei orașe în care locuitorii au înțeles că omul bun și echipa puternică sunt rețeta succesului. La fel s-a întâmplat în comunele Chiheru de Jos, Daneș și Suseni.
Nu în ultimul rând, menționăm mun. Târnăveni, unde o echipă tânără și ambițioasă a reușit să pună prima cărămidă pentru o construcție de viitor: creștere semnificativă de peste 30% față de scorul din 2020.
Și pentru a avea o imagine și mai concretă: după alegerile locale din 2020, PSD Mureș a câștigat 26 de primării în județul Mureș. Iar acum, în 2024, la final de numărătoare, așteptăm să fie confirmate 31 de mandate – orașele Luduș, Iernut și Sărmașu; comunele Albești, Ațintiș, Batoș, Băgaciu, Beica de Jos, Bogata, Chețani, Chiheru de Jos, Cuci, Daneș, Deda, Fărăgău, Ibănești, Iclănzel, Lunca, Nadeș, Ogra, Pogăceaua, Răstolița, Rușii Munți, Sânpetru de Câmpie, Sântana de Mureș, Suseni, șăulia, Tăureni, Vătava, Viișoara, Voivodeni și Zagăr; și un primar independent, susținut de PSD – comuna Sânger.
Acesta este rezultatul unei munci continue, comunicate bine și îmbunătățite împreună cu toți cei implicați de-a lungul a patru ani grei, dar frumoși.
Dumitrița Gliga, președinte PSD Mureș: “Din punctul meu de vedere, campania electorală a fost un prilej de a reaminti reușitele noastre și de a da o reîmprospătare priorităților pentru următorii 4 ani. Cred că oamenii în general pricep mult mai mult și sunt mai conectați la realitate decât le place unor politicieni. Dacă îți vezi de treabă și te implici ca proiectele să avanseze, oamenii îți acordă încrederea în continuare.”
Biroul de presă al PSD Mureș