Psihoterapeutul american Paul Hokemeyer, citat de jurnalul.ro, care îi tratează pe pacienții ultrabogați, afirmă că aceștia se confruntă destul de des cu aceleași probleme emoționale ca și restul oamenilor, ei luptându-se cu sentimente de izolare, depresie și paranoia.
“Majoritatea oamenilor nu pot înțelege cum de au probleme oamenii bogați. Ei resping preocupările pentru sănătatea lor mintală ca fiind nesemnificative și de o importanță redusă. O problemă de top de care suferă clienții mei este izolarea cronică. Ei trăiesc în aerul rarefiat al celor 1% din top, unde există foarte puțini oameni care împărtășesc realitățile lumii lor. În plus, cei superbogați nu pot fi niciodată pe deplin siguri dacă oamenii îi plac pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce au. Relațiile lor devin definitorii pentru ceea ce pot oferi celorlalți, mai degrabă decât pentru ceea ce sunt ei înșiși. Oamenii au tendința de a te vedea ca fiind norocos și fericit, însă niciuna dintre cele două noțiuni nu este adevărată.
Cei foarte bogați se confruntă cu o gamă largă de emoții, cum ar fi durerea, traumele, pierderile și relațiile dificile. Dar, pe lângă acestea, se confruntă și cu presiunea asupra modului în care sunt cheltuiți banii și în cine să aibă încredere, în timp ce oamenii din jurul lor îi privesc ca pe niște obiecte.
Ca urmare, bogații ajung să fie suspicioși față de motivele celorlalți de a se apropia de ei, fiind adesea bombardați de un flux nesfârșit de solicitări. În plus, partenerul de cuplu care este mai înstărit se poate simți “folosit”, iar partenerul cu mai puțină putere financiară este stereotipizat drept “căutător de aur” sau privit negativ.
Există, de asemenea, o diferență între cei care și-au câștigat averea în comparație cu cei care au moștenit-o sau au dat brusc peste o sumă mare de bani. Oamenii care au devenit bogați ca urmare a propriilor realizări se simt stăpâni și responsabili de traiectoria vieții și sunt încrezători în capacitatea lor de a face din nou bani în cazul în care îi pierd.
Însă, cei care dobândesc brusc o avere (fie printr-o moștenire, fie prin vânzarea unei afaceri) se adaptează mai greu la noua lor putere de cumpărare, la noul statut și la noile circumstanțe. Totodată, aceștia sunt mai puțin încrezători în gestionarea și menținerea averii.
Afluxul brusc de bogăție poate duce adesea la provocări de identitate existențială și la tensiuni asupra relațiilor. Atunci când nu mai este nevoie să muncești, nu mai ai de unde să îți iei sentimentul de sens, de scop și de structură. Bogăția nu ne înlătură nevoile umane, iar a avea un sens și un scop în viață sunt nevoi fundamentale pentru fiecare om”, explică psihoterapeutul american. (L.P.)
Lucreția Pop