Mâine, de Ziua Eroilor - Moment de reculegere în școlile și universitățile din România

Distribuie pe:

Ministerul Educației a transmis luni, 10 iunie, o notă către inspectoratele școlare județene, în cuprinsul căreia se arată că, în perioada 11-13 iunie, școlile din țară trebuie să organizeze programe dedicate Zilei Eroilor, iar mâine, 13 iunie, la ora 12 fix, toți elevii și studenții din România să țină un moment de reculegere.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 599/2024, adoptată în ședința de joia trecută și publicată în Monitorul Oficial, Executivul a decis ca anul acesta, Ziua Eroilor să fie marcată prin ceremonii în data de 13 iunie.

* “Ministerul Educației organizează și desfășoară programe dedicate Zilei Eroilor în instituțiile de învățământ din subordine sau aflate în coordonare, în cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu autoritățile administrației publice locale: lecții deschise, având ca tematică cultul eroilor sau alte activități cultural-educative, întâlniri cu veterani de război și cu specialiști de istorie militară, recomandând totodată și participarea tinerilor elevi/studenți la ceremoniile oficiale de comemorare desfășurate în Capitală și în țară”.

* “În data de 13 iunie 2024 - Ziua Eroilor, la ora 12, în toate lăcașurile de cult se trag clopotele, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se păstrează un moment de reculegere. Festivitățile de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii la sărbătoarea Înălțării Domnului”, se arată în Anexa Hotărârii de Guvern.

Ziua Eroilor se marchează în România în ziua sărbătorii ortodoxe Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paști. (I.S.)

Ileana Sandu

(Sursa foto: www.defenseromania.ro)

Lasă un comentariu