– Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.

– Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva…

***

La un muzeu de antropologie în China erau 1000 de cranii. Ghidul le explică:

– Au mâncat ciuperci otrăvite și au murit.

– Dar unele cranii au găuri!, observă unul din turiști.

– Unii nu au vrut să mănânce…

***

La ora de psihologie, profesorul explică:

– Cel mai bun mod de a salva o femeie de la depresie este sexul.

Un student întreabă:

– Domnule profesor, dar cum poți aduce o femeie la depresie?

***

Discuție între doi colegi:

– Ai auzit, a murit șefu’!?

– Da! Și mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.

– De ce?

– Păi, scria în anunț că “odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajați ai companiei noastre”.

***

– De ce ești așa de nervos, Bulă?

– Pentru că pescuiesc.

– Dar credeam că pescuitul liniștește.

– Doar pe cei care au permis.

***

Un român se trezește mahmur a doua zi după o beție.

Merge la baie și, privindu-și fața șifonată și ochii bulbucați, zice:

– Păi, cum dracu’ să nu bei cu fața asta?!

***

O blondă la spovedanie:

– Părinte, am preacurvit.

– De câte ori, fiica mea?

– Părinte, am venit să mă spovedesc, nu să mă laud!

***

Un tip, rupt de beat, iese dintr-un bar. Se duce în parcare și începe să pipăie mașinile pe plafon. Un alt șofer îl vede și întreabă:

– Ce faci, omule, ce cauți?

– Îmi caut mașina, zise bețivul, clătinându-se!

– Păi… și de ce le pipăi pe plafon, ce, nu sunt toate la fel?

– Neah! A mea are girofar…

***

– Presupunem că vă-nsurați cu una dintre gemene identice. Ce metodă ați folosi pentru a vă deosebi soția de sora ei?

– Niciuna.

***

La lecția de istorie, profesorul întrebă:

– În ce an a murit Napoleon?

– Nu-mi aduc aminte, zice elevul…

– Uite, o să încerc să te ajut. Napoleon a murit la șase ani după Waterloo….

– Dar eu nici nu știu când a murit Waterloo…

***

– Ei, vedeți că operația a reusit? De ce v-ați zbătut atât la anestezie?

– Dom’ doctor, eu am venit să spăl geamurile.

***

În prima seară petrecută împreună, mirele îi spune miresei:

– După cum am constatat, nu sunt primul!

– După cum am constatat și eu, zice mireasa, nu vei fi ultimul…

***

– Care este diferența dintre un celibatar și un bărbat căsătorit?

– Când primul se îndrăgostește vrea să se însoare, iar cel de-al doilea vrea să divorțeze!

Lasă un răspuns