“Până la sfârșitul acestui an, de la Curtici până la Sighișoara se va circula pe o linie reabilitată, modernizată complet, care va permite viteza de 160 kilometri la oră”, a afirmat ministrul Transporturilor, în cadrul unei vizite în județul Alba, citat de agerpres.ro.

În ceea ce privește tronsonul dintre Sighișoara și Brașov, Sorin Grindeanu a evitat să avanseze un termen privind finalizarea, arătând că acolo lucrările sunt în întârziere: “Acolo au început acele săpături la cele două tunele între Cața și Apața. Au fost aduse cele două TBM-uri, acele mașinării mari care sfredelesc munții. Mai trebuie să vină încă două. Acolo sunt în întârziere domnii de la acea companie. (…). Am fost în urmă cu vreo cinci luni, o să merg și în perioada următoare. Nu aș vrea să dau un termen, pentru că am evitat tot timpul când cei cu care am discutat nu au fost serioși. O spun deschis, acel proiect are în acest moment un constructor care nu e serios și să îmi iau eu angajamente în fața oamenilor fără să am în spate un constructor serios, am evitat”.

În vara anului trecut, Sorin Grindeanu a solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare pe linia de cale ferată Apața-Cața să se finalizeze la sfârșitul anului 2024, după ce a constatat un progres lent pe acest șantier.

Ministrul Sorin Grindeanu a vizitat miercuri, în județul Alba, noul terminal multimodal de la Aiud, o investiție de 21 milioane de euro, inaugurat la mijlocul lunii mai de compania emirateză Dubai Port World (DP World). Potrivit investitorilor, terminalul de lângă Aiud va conecta mult mai ușor producătorii și exportatorii din zona Transilvaniei de Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Adriatică, precum și de restul Europei continentale, prin transport de cale ferată, menționează sursa citată.

Lasă un răspuns