PELERINAJ LA SANCTUARUL “FECIOARA SĂRACILOR”- BLAJ

Distribuie pe:

În fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii mai, se organizează un pelerinaj la Sanctuarul Arhiepiscopal Major “Fecioara Săracilor” din Cărbunari, în apropiere de Blaj.

Așezământul datează din 1938, când, în urma aparițiilor Sfintei Fecioare (1933) la Baneaux Belgia, părintele belgian Adelmar Merks a auzit de acest loc. La cinci ani de la apariții, vine la Blaj și clădește o biserică la Cărbunari împreună cu călugării asumționiști, care predau în școlile confesionale din Blaj. La 5 iunie 1938 locul este sfințit de Mitropolitul Alexandru Nicolescu, în același an la 15 august, de sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, are loc al doilea pelerinaj cu elevii și studenții din Blaj, continuând timp de 10 ani. În 1948, din cauza interdicțiilor religioase din țară, locul este părăsit. În 1982, părintele Benel a renovat biserica și pictura care nu era realizată în spiritul canoanelor bizantine. După 1990, Biserica este recunoscută, așezământul fiind preluat de părinții asumționiști Bernard Ștef și Teofil.

Este renovat sanctuarul, iar primul rector al acestuia este părintele Jean Baptist (venit din Pirinei), care se stabilește aici. A decedat la 3 iulie 2014, având mormântul în dreapta bisericii. Următorul (și actualul) rector al sanctuarului este numit părintele Dumitru Petru.

Ca să ajungi în acest “colț de rai” e nevoie să străbați un drum dificil, care urcă prin pădure

într-un peisaj natural parcă neatins. După un urcuș de aproape o jumătate de kilometru, se deschide în fața noastră un spațiu aerisit, împrejmuit pe coama unui deal deosebit de pitoresc, dezvăluind privirii, în toată frumusețea și simplitatea sa, acest sanctuar unde se celebrează oficiile liturgice specifice acestui eveniment, în fiecare an. Au fost prezenți peste 25 de preoți, veniți din parohii, și invitați de seamă, alături de corul studenților de la Facultatea de Teologie din Cluj, împreună cu decanul lor, părintele Furtună.

După Liturghie, toți pelerinii au fost și împărtășiți și miruiți de însuși PS Episcopul Cristian Crișan al Blajului, care, cu multă răbdare și seninătate, a finalizat ritualul celor aproape o mie de participanți. Preasfințitul episcop a rămas în mijlocul pelerinilor mai bine de trei ore, împărtășind bucuria momentului.

Frumusețea și ineditul acestui eveniment petrecut în mijlocul naturii cu multă simplitate și pioșenie nu se pot uita, îndemnându-ne să revenim, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru aceste întâlniri, într-o comuniune de credință, și cu toată creația.

RODICA OLTEANU

Lasă un comentariu