Au trecut 50 de ani de când o clasă de absolvenți ai Liceului nr. 2 din Reghin a revenit la școală, la întâlnirea cu copilăria și adolescența, chiar de 1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului.
O jumătate de secol în care fiecare absolvent al renumitului Liceu nr. 2 și-a urmat destinul hărăzit de Dumnezeu, la care au contribuit și orientarea școlară și profesională sugerată de foștii profesori, precum și înclinațiile și capacitățile intelectuale ale fiecăruia.
Mă întreb cât de greu le-a fost organizatorilor acestei întâlniri să-i adune pe foștii colegi, răspândiți prin țară și prin lume. Oare, câți dintre foștii lor dascăli vor mai fi de găsit în viață?
Răspunsul l-am primit de la sufletul organizării acestei frumoase revederi, fosta elevă a clasei a XII- a A, Maria Dorina Truț, azi, medicul de familie Dorina Filep: “Pe colegi i-am mobilizat ușor, noi fiind în liceu o clasă unită, astfel că, din cei 24 care mai suntem, la dirigenție am răspuns prezent 21. Mai greu a fost cu invitația către foștii noștri profesori deoarece mulți s-au dus, rând pe rând, la cele veșnice. Această clipă de aducere aminte le cinstește memoria și-i readuce vii în sufletele noastre”, spune, cu tristețe și respect, dna doctor.
Dar, unde sunt zăpezile de altă dată? - cum zicea Francois Villon într-un poem al său. Parafrazându-l pe poet, mă întreb: unde este școala de altădată? Deși nu am predat la această clasă decât o scurtă perioadă de timp, am avut bucuria de a reînvia acei ani de școală, acele vremuri cu dascălii și cu elevii anilor '70. Să-mi fie cu iertare, dar n-am găsit multe cuvinte de laudă vorbind și despre școala de azi, pe care am slujit-o până în anul 2000, anul pensionării mele.
Revenind la școala de acum 50 de ani, nu pot decât să exclam: ce vremuri, ce școală, ce dascăli și ce elevi! ! Cu tot comunismul acelor vremi, școala, noi, dascălii, elevii și părinții eram un tot unitar. Vorbesc din perspectiva unui profesor care a lucrat în acele vremuri, cu acei dascăli, cu acei elevi și cu familiile lor, cu care trăgeam la aceeași căruță - răspunderea pentru formarea și dezvoltarea personalității elevilor noștri și pregătirea lor pentru viitor.
Recunosc cu mare plăcere că fără ajutorul părinților și fără dragostea de carte a elevilor de acum 50 de ani nu m-aș simți, azi, împlinită din punct de vedere profesional, didactic și uman.
Se cuvine să-mi înving emoțiile și să mulțumesc Maicii Domnului că am apucat această zi a întâlnirii cu tinerețea mea și cu minunații mei foști elevi. În semn de mulțumire pentru bucuria pe care acești elevi mi-au procurat-o, le reamintesc versurile lui Eminescu, versuri cu care, acum 50 de ani, își luau rămas bun de la profesorii lor, prin serenadele pe care le dădeau la geamul “lor” ce strălucea și îi primea la o reuniune de “Rămas bun”. Citez din poezia “O, rămâi”:
“Astăzi chiar de m-aș întoarce
A-nțelege nu mai pot
Unde ești copilărie
Cu pădurea ta cu tot?”
Cu mulțumiri și bucuria reîntâlnirii,
Prof. MARIA PIȘTĂNILĂ
