În luna mai, rezervele valutare au crescut cu peste 2,5 miliarde euro

Distribuie pe:

Banca Națională a României (BNR) informează că, la data de 31 mai 2024, rezervele valutare ale țării se situau la nivelul de 65.072 milioane euro, cu 2.561 milioane euro mai mari față de luna precedentă (62.511 milioane euro la 30 aprilie 2024).

În cursul lunii mai, s-au înregistrat intrări de 4.444 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de aproximativ de 3.242 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele, și ieșiri de 1.883 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 625 milioane euro) și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone, valoarea acesteia situându-se la 7.197 milioane euro. Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2024 au fost de 72.269 milioane euro, față de 69.700 milioane euro la 30 aprilie 2024.

Plățile scadente în luna iunie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează aproximativ 148 milioane euro. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pixabay.com)

Lasă un comentariu