La Optica, oază de liniște și normalitate

Distribuie pe:

În târgul nostru, care în ultima perioadă s-a transformat într-un fel de bâlci, nu prea ai unde merge ca să te simți cu adevărat într-un mediu civilizat.

Dacă te duci la un medic și plătești mult, Măria-Sa Doctorul, pe banii tăi, te umilește, făcându-te slugă - tu, pe banii tăi, devii un umil supus al Măriei Sale.

Dacă ai ghinionul să fii nevoit să intri undeva la un Director, Măria-Sa Directorul are același comportament, ba mai mult, te face să aștepți degeaba. Supușii jălbași așteaptă la cozi interminabile și se duc acasă nelămuriți, căci orașul nostru este plin de „somități". Nu vreau să mă repet, dar aceste judecăți de valoare(?) se pot extrapola și la alte genuri de slujbași prosperi, așadar, Măria-Sa Avocatul, adesea suficient, uneori agramat, te tratează cu propoziții scoase parcă din Parcurile de distracții. Important este că clientul, adică eu sau altul, pe banii noștri, suntem umiliți mai abitir decât pe vremuri pe care le credeam de mult apuse.

Dar, cum nu vreau să târăsc după mine cititorii în labirintul nesfârșit al eșecurilor vieții într-un oraș de provincie, iată-mă, în sfârșit, într-un ambient pe care hazardul mi l-a dăruit într-o frumoasă zi de început de iunie.

M-am programat la o doctoriță de la Optica (S.C. Optofarm S.R.L.) ca să mă consulte, căci ochelarii mei pentru citit, vechi de zece ani, nu mai făceau față, nu puteam citi nici măcar bonurile... Am intrat, deci, într-o încăpere elegantă, unde am fost îndrumată de o opticiană amabilă la doamna doctor Natalia Zait, care, nu numai că m-a primit frumos, dar a dat dovadă de mult profesonalism. Să-mi fie iertat dacă nu îi cunosc gradele, performanțele în ierarhia medicală, dar răbdarea, dorința de a oferi niște ochelari care să fie perfecți mi-au sugerat ideea că am de-a face cu o perfecționistă.

Doamnei Zait Natalia îi mulțumesc din suflet pentru felul în care m-a consultat, pentru finețea ei, pentru felul cum s-a comportat cu mine, despre care nu știa nimic altceva decât că am o vârstă și că vreau să citesc.

Mărturisesc că, pe parcurs, am aflat că doamna doctor Natalia nu e un medic oarecare, ci este, în primul rând, un Om.

Îi mulțumesc ei și doamnei de la recepție pentru ambientul în care m-am simțit bine o jumătate de oră.

MARTHA IZSAK

Lasă un comentariu