Proiectul pentru zona Luduș-Grebenișu de Câmpie se apropie de finalizare, prin acesta 12 localități din 6 comune din Zona de Câmpie vor beneficia de apă potabilă curentă de bună calitate. Rețeaua de apă potabilă existentă va deservi aproximativ 9000 de locuitori din comunele Sânger, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Șăulia și Grebenișu de Câmpie. Proiectul a fost implementat de Compania Aquaserv în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș.
„Am pornit această investiție aproape de la zero, am construit aducțiunea principală, am construit 74 km de conducte de apă, am instalat 3 stații de pompare și rezervoare de apă pentru a furniza apă potabilă de bună calitate locuitorilor din satele din Zona de Câmpie. Vestea bună este că am reușit să economisim bani pe parcursul proiectului și datorită acestui lucru avem posibilitatea de a conecta și comuna Papiu Ilarian la acest sistem, asigurând apă potabilă locuitorilor acestui sat”, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.
În Tăureni, sistemul este deja în funcțiune și apa curge de la robinet, iar în celelalte localități alimentarea cu apă va fi pornită până la sfârșitul lunii. Ultima comună care va fi conectată la rețea va fi Grebenișu de Câmpie, unde apa curentă va fi disponibilă abia în luna iulie.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc a declarat că și în Valea Nirajului lucrările de construcție a rețelei de apă avansează bine.
„În Valea Nirajului, am finalizat rețeaua de apă în 19 localități din comunele Crăciunești, Acățari, Bereni și Măgherani. Sistemul de aici va fi operațional în luna iulie, după care aproximativ 8.000 de locuitori din comunele în cauză vor avea acces la apă potabilă prin conducte. Până în prezent am mobilizat 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă din cele 2 regiuni a județului Mureș în parteneriat cu Compania Aquaserv”, a subliniat președintele Consiliului Județean Mureș.
Péter Ferenc a menționat că modernizarea va continua și că există planuri pregătite extinderea rețelelor de apă potabilă în 26 de comune, înființarea unor stații de tratare a apei și construirea sistemului de canalizare.
Foto: Bereczky Sándor
Biroul de Presă al Consiliului Județean Mureș